Live

SUA acuză Brazilia că ține partea Rusiei în războiul din Ucraina. „Se face ecoul propagandei ruse şi chineze”

Data publicării:
Preşedintele brazilian, Lula da Silva Foto: Profimedia

Casa Albă a criticat puternic Brazilia, după ce preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a acuzat în weekend Statele Unite că prelungesc războiul din Ucraina, după o călătorie în Emiratele Arabe Unite şi China. În schimb, Rusia a lăudat intervenția președintelui brazilian.

„În acest caz specific, Brazilia se face ecoul propagandei ruse şi chineze fără a ţine cont de fapte”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, organism direct ataşat preşedintelui american, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

În China, Lula da Silva, care s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping, a acuzat Washingtonul că „încurajează războiul” din Ucraina, acuzaţii reînnoite duminică într-o conferinţă de presă la Abu Dhabi.

„Europa şi SUA continuă să contribuie la continuarea războiului. În condiţiile în care ei trebuie să ia loc în jurul mesei şi să spună: «Ajunge»”, a mai afirmat Lula da Silva în capitala Emiratelor Arabe Unite.

Aceste critici se fac ecoul celor formulate de Moscova şi Beijing, care dau vina pe ţările occidentale pentru războiul care a început în februarie 2022 cu invazia rusă a Ucrainei.

Spre deosebire de mai multe puteri occidentale, Brazilia nu a impus niciodată sancţiuni financiare Rusiei şi nici nu a acceptat să furnizeze muniţie Kievului şi încearcă să se poziţioneze, ca şi China, drept mediator.

„Le suntem recunoscători prietenilor noştri brazilieni pentru înţelegerea excelentă a genezei acestei situaţii” din Ucraina, a reacţionat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, înainte de întâlnirea sa programată cu preşedintele Lula da Silva la Brasilia.

„Bineînţeles că dorim să se încheie războiul”, a insistat John Kirby. „S-ar putea întâmpla chiar acum, astăzi, dacă Putin încetează să atace Ucraina şi îşi retrage trupele”, a subliniat el.

„Recentele comentarii ale Braziliei potrivit cărora Ucraina ar trebui să ia în considerare cedarea oficială a Peninsulei Crimeea ca o concesie pentru pace sunt pur şi simplu neavenite”, a continuat purtătorul de cuvânt.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA anunță că mai trimit încă 2 miliarde de dolari Ucrainei, în condițiile în care situația de pe front devine tot mai dificilă

Lupte dure pe frontul din Harkov. Ucrainenii îi resping pe ruși la Vovcensk. Putin spune că trupele Moscovei își îmbunătățesc pozițiile

Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022. Ce i-a cerut Putin lui Zelenski

Luptă strânsă între Biden și Trump. Cei doi sunt la egalitate în cursa pentru alegerile prezidențiale (sondaj Reuters/Ipsos)

Partenerii noștri