Live

SUA îndeamnă China la reţinere în contextul exerciţiilor armatei sale în apropierea Taiwanului

Data publicării:
China continuă să vadă Taiwanul ca pe o parte inseparabilă a teritoriului său. Foto: Profimedia Images

Statele Unite au cerut Chinei sâmbătă să dea dovadă de reţinere în prima zi a exerciţiilor militare pe care armata chineză le desfăşoară în jurul Taiwanului, subliniind că Washingtonul este pregătit să îşi îndeplinească angajamentele de securitate în Asia, informează AFP.  

"Canalele noastre de comunicare cu Republica Populară Chineză rămân deschise şi am făcut întotdeauna apel la reţinere şi la a nu se modifica statu-quoul", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.  "Suntem încrezători în faptul că avem resurse şi capacităţi suficiente în regiune pentru a asigura pacea şi stabilitatea", a mai spus purtătorul de cuvânt, adăugând că SUA monitorizează "îndeaproape acţiunile Chinei".

Beijingul a efectuat sâmbătă un exerciţiu de "încercuire totală" a insulei, în Strâmtoarea Taiwan, în prima zi de manevre militare care vor dura până luni, mobilizând cel puţin nouă nave de război şi 71 de avioane militare, potrivit Ministerului Apărării de la Taipei, citat de Agerpres.

Aceste manevre sunt prezentate ca represalii la întâlnirea recentă din SUA între preşedintele Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy şi preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, care a denunţat "expansionismul autoritar" al Chinei.

Kevin McCarthy a repetat sâmbătă pe Twitter că Beijingul "nu trebuie, în niciun caz, să îmi spună unde pot să merg sau cu cine pot vorbi".

Taiwanul este considerat ca fiind teritoriu suveran cu propriul guvern şi sistem politic sub numele de Republica Chineză, de la sfârşitul războiului civil între naţionalişti şi comunişti în 1949, dar Beijingul susţine că este o provincie rebelă şi insistă ca aceasta să revină la ceea ce numeşte patria comună.

Insula este, de asemenea, unul din motivele majore de disensiuni între China şi SUA, în special pentru că Washingtonul este principalul furnizor de arme al Taiwanului şi ar fi cel mai important aliat militar al acestuia în cazul unui eventual conflict militar cu Beijingul. 

Citește și: Reacția furioasă a Chinei după escala președintei Taiwanului la New York. „Ar putea duce la un conflict foarte-foarte serios”

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Bătaie în toată regula în Parlamentul din Taiwan. A durat ore întregi

Paleologu: Regimul Putin s-a transformat într-o sectă apocaliptică cu viziuni delirante. E un caz exemplar de patologie a puterii

China dezvăluie măsuri „istorice” pentru stabilizarea pieței imobiliare aflate în criză. Expert: „Este un pas curajos”

Riabkov: Rusia va răspunde cu aceeaşi monedă la orice comportament nuclear ambiguu al Occidentului

Partenerii noștri