Live

SUA: Statele occidentale vor anunța noi sancțiuni împotriva Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
Statele occidentale vor anunţa joi noi sancţiuni împotriva Rusiei şi întărirea celor care există deja, a anunţat Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Statele occidentale vor anunţa joi „noi sancţiuni împotriva Rusiei şi întărirea" celor care există deja, a anunţat marţi consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează AFP şi DPA.

La summit-urile NATO, G7 şi al Uniunii Europene, Joe Biden „va coopera cu aliaţii la ajustări pe termen lung" privind prezenţa NATO în Europa de Est, a adăugat consilierul pentru securitate naţională.

De asemenea, preşedintele american „va anunţa o acţiune comună pentru întărirea securităţii energetice a Europei" şi a reducerii dependenţei sale de gazul rus, a mai spus Jake Sullivan.

El ar uma să prezinte şi „contribuţii americane suplimentare" pentru acţiuni umanitare în Ucraina şi pentru primirea milioanelor de ucraineni care au fugit din cauza războiului, a mai spus Sullivan.

„Acest război nu se va opri nici uşor, nici rapid", a avertizat el, conform Agerpres.

„În aceste ultime luni, Occidentul a fost unit. Preşedintele va merge în Europa pentru a se asigura că rămânem uniţi", a declarat Jake Sullivan.

Jake Sullivan a dat asigurări, cu acelaşi prilej, că SUA „nu au văzut China să furnizeze echipament militar Rusiei" după recenta discuţie a lui Joe Biden cu omologul său chinez Xi Jinping, dând asigurări că Washingtonul „va continua să supravegheze" astfel de potenţiale acţiuni din partea Beijingului.

Joe Biden are intenţia, la Bruxelles, „să coordoneze strâns mesajul nostru", împreună cu europenii, pentru China, care refuză să condamne invadarea Ucrainei şi pe care SUA au ameninţat-o cu represalii dacă furnizează un ajutor Rusiei.

„Vom vorbi pe o singură voce pe acest subiect" cu europenii, a dat asigurări Jake Sullivan.

El a mai fost întrebat şi despre o eventuală excludere a Rusiei din formatul G20, care reuneşte cele mai puternice economii mondiale.

Fără a răspunde direct, el a declarat totuşi: „Credem că nu este posibil să ne comportăm ca şi cum nimic nu s-a întâmplat cu Rusia în instituţiile internaţionale şi în comunitatea internaţională".

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia vrea să aibă „cele mai bune relații posibile cu SUA, indiferent de cine e la putere”. Sikorski: „Nu mai facem aceleași greșeli”

O maşină s-a izbit de gardul Casei Albe. Șoferul a murit pe loc

Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri

Blinken: Un atac israelian asupra orașului Rafah ar provoca pagube „dincolo de ceea ce este acceptabil”

Partenerii noștri