Live

Fost manager Twitter, condamnat la închisoare pentru spionaj în favoarea Arabiei Saudite

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Un fost manager de la Twitter, condamnat de spionaj pentru Arabia Saudită pentru că a împărtășit date ale utilizatorilor în urmă cu câțiva ani și posibil să-i fi expus la persecuție, a primit miercuri o sentință de 3 ani și jumătate de închisoare, potrivit procurorilor americani, transmite Reuters.

Ahmad Abouammo a fost găsit vinovat în august de un juriu ca urmare a unui proces într-o instanță federală din San Francisco.

Procurorii au propus o perioadă de detenție de puțin peste 7 ani, spunând că au vrut o „sentință destul de puternică pentru a-i descuraja pe alții din industria tehnologică și a rețelelor sociale să vândă datele utilizatorilor vulnerabili”. Abouammo ar fi putut primi o pedeapsă maximă de decenii în închisoare.

Avocații lui Abouammo i-au cerut judecătorului districtual Edward Chen o sentință sub probațiune la domiciliul său din Seattle, fără închisoare. Ei au făcut referire la problemele actuale de sănătate ale lui Abouammo, lipsa oricărei alte condamnări și probleme de familie care l-au afectat cât timp era angajat la Twitter, în perioada 2013 – 2015.

Procesul s-a concentrat pe eforturile lui Abouammo de a căuta informații despre doi utilizatori de pe Twitter, un ceas de 42.000 de dolari pe care l-a primit de la un oficial saudit și două transferuri de 100.000 de dolari.

Procurorii spun că Abouammo, care a supravegheat relațiile Twitter cu jurnaliști și celebrități din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, a transmis informații sensibile din sistemele companiei pentru a ajuta oficialii saudiți să identifice și localizeze utilizatorii de interes de pe Twitter, astfel putând să-i expună la persecuție.

Avocații federali care l-au reprezentat pe Abouammo nu au răspuns imediat la cererile de comentarii. De asemenea, Twitter, recent achiziționat de Elon Musk, și Ambasada saudită de la Washington nu au răspuns până la momentul publicării informațiilor.

Avocații lui Abouammo au spus că, în vreme ce era la Twitter, familia sa „s-a chinuit să plătească și să gestioneze bulversări serioase în viața surorii sale”, inclusiv îngrijire medicală specializată pentru fiica sa nou-născută.

Avocații au mai spus că acțiunile lui Abouammo au pălit în comparație cu cele ale lui Ali Alzabarah, un alt fost angajat Twitter, care a fost acuzat de accesarea a mii de conturi Twitter pentru Arabia Saudită. Alzabarah a părăsit Statele Unite înainte de a fi oficial acuzat.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spionajul american avertizează că războiul din Ucraina nu se va încheia prea curând: „Situația e favorabilă pentru Putin”

Potop în Arabia Saudită. Școlile au fost închise, oamenii au fost avertizați că vor fi inundații. Imagini cu mașini luate de ape

Un ofiţer german care se ocupa de echipamentele Bundeswehr le dădea informații secrete rușilor. Acum a fost trimis în judecată

Arabia Saudită are nevoie de 500 de miliarde de dolari pentru megaproiectul „orașului viitorului” și încearcă să-i obțină din China

Partenerii noștri