Live

Imaginile săptămânii. Momentul în care capsula Crew Dragon a SpaceX s-a conectat la Stația Spațială Internațională

Data publicării:
Foto: NASA

Noua capsulă dezvoltată de compania privată americană SpaceX, denumită Crew Dragon, a reuşit să se conecteze la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la finalul unei proceduri automatizate, duminică, au confirmat specialiştii de la NASA şi SpaceX într-o transmisiune în direct dedicată acestei manevre, informează Agerpres, care citează AFP.

„Captură confirmată”, a declarat NASA. Apoi, specialiştii americani au făcut un nou anunţ, după câteva minute: „Putem să confirmăm că procedura de ataşare totală s-a încheiat”.

Anunţul a fost întâmpinat cu aplauze din partea angajaţilor de la Centrul Spaţial Johnson din Houston.

Contactul dintre cele două dispozitive spaţiale a fost realizat la ora 10:51 GMT la o altitudine de peste 400 de kilometri, deasupra regiunii nordice a Noii Zeelande, la 27 de ore după lansarea capsulei Crew Dragon cu ajutorul unei rachete Falcon 9 (produsă tot de SpaceX), de la Centrul Spaţial Kennedy.

Misiunea reprezintă primul zbor demonstrativ al capsulei Crew Dragon, care nu are la bordul ei niciun astronaut. Prima misiune cu un echipaj de astronauţi la bord este programată pentru acest an.

La bordul ISS se află în prezent un echipaj alcătuit din astronauta americană Anne McClain, cosmonautul rus Oleg Kononenko şi astronautul canadian David Saint-Jacques.

Conform imaginilor transmise de NASA, conectarea dintre cele două vehicule spaţiale a fost realizată foarte lent, însă la o viteză absolută ridicată, deoarece ISS şi Crew Dragon se deplasează în paralel pe orbita Terrei cu peste 27.000 de kilometri pe oră.

Acest zbor-test vizează verificarea fiabilităţii noii capsule, care ar trebui să permită NASA să îşi reia lansările cu echipaje umane spre ISS realizate de pe solul american.

VIDEO. Lansarea Crew Dragon spre Stația Spațială Internațională

Capsula Crew Dragon are la bordul ei un manechin, „un dispozitiv antropomorf cu rol de testare” denumit Ripley, în semn de omagiu adus personajului interpretat de actriţa Sigourney Weaver în filmele din seria „Alien”. Ripley a fos însoțită în călătoria spre ISS de o jucărie de pluș - Mica Terra. O strategie de marketing a lui Elon Musk. „Pasagerul” - un indicator pentru gravitație 0 - a fost adăugat în Crew Dragon în ultimul moment.

„Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională au deschis trapa ce separă vehiculul Crew Dragon al companiei SpaceX”, a transmis NASA într-un mesaj publicat pe contul ei de Twitter.

„Echipajul de pe staţie poate de acum înainte să pătrundă la bordul primului vehicul spaţial american privat care s-a conectat cu laboratorul orbital”, au adăugat reprezentanţii NASA.

SpaceX - compania privată care ar putea întoarce pe pământ american zborurile spre Stația Spațială Internațională

SpaceX a realizat deja 15 lansări spre ISS începând din 2012, însă doar în cadrul unor misiuni de aprovizionare a avanpostului orbital. Transportul de astronauţi necesită scaune speciale, aer respirabil într-un habitaclu presurizat, temperatură stabilă pentru pasageri şi, bineînţeles, sisteme de salvare.

În urmă cu câţiva ani, NASA a încredinţat pentru prima dată în istoria sa unor companii private sarcina de a transporta echipaje de astronauţi pe orbită. Alături de SpaceX, compania Boeing a câştigat la rândul ei un contract şi îşi dezvoltă propria capsulă spaţială, Starliner, care va fi testată într-un zbor inaugural programat peste câteva luni.

Această schimbare a modelului de business a fost demarată de preşedintele Barack Obama începând din 2010, în timpul primului său mandat. Însă, din cauza întârzierilor de fabricaţie, proiectul se concretizează sub preşedinţia succesorului său, Donald Trump.

„Datorită nouă, NASA a impresionat încă o dată. O activitate şi un succes formidabile. Felicitări pentru SpaceX şi pentru toată lumea!”, a scris pe Twitter preşedintele Donald Trump.

NASA are ca obiectiv oficial, începând din 2017, revenirea astronauţilor americani pe Lună. Agenţia spaţială americană este bine finanţată de către Congres şi a primit 21,5 miliarde de dolari în cadrul bugetului din 2019.

Jim Bridenstine, administratorul agenţiei spaţiale americane, a explicat că NASA doreşte să îşi reducă costurile operaţiunilor de pe orbita joasă a Terrei pentru a-şi consacra resursele în vederea revenirii astronauţilor americani pe Lună şi pentru a construi o mică staţie pe orbita lunară, în anii 2020. Administraţia Trump doreşte să sisteze finanţarea americană pentru ISS începând cu anul 2025.

Potrivit fondatorului companiei SpaceX, antreprenorul Elon Musk, comercializarea călătoriilor orbitale la bordul capsulelor Dragon nu reprezintă pentru el o prioritate.

„Nu am început încă să prospectăm piaţa clienţilor privaţi”, a recunoscut el, sâmbătă.

Elon Musk, care a înfiinţat SpaceX în 2002, pare mai degrabă interesat de o explorare a spaţiului mai îndepărtat din Sistemul Solar.

„Ar trebui să avem o bază ocupată în permanenţă pe Lună şi să trimitem oameni pe Marte, care să rămână acolo”, a adăugat antreprenorul sud-african.

Elon Musk a semnat deja un contract cu un client, miliardarul japonez Yusaku Maezawa, pentru a realiza o călătorie în jurul Lunii, însă aceasta nu va avea loc înainte de anul 2023. Misiunea va fi realizată cu ajutorul unei rachete aflate în etapa de dezvoltare - Starship - şi care va fi mult mai puternică decât racheta folosită în cadrul actualei misiuni a capsulei Crew Dragon.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Paștele pe orbită: carne de miel la 10.000 de euro kilogramul, fără șpriț și un mister încă nedezlegat: ce gust au sarmalele în spațiu?

Premierul australian spune că Musk e un „miliardar arogant” pentru că refuză să dea jos de pe X înregistrările atacului din Sydney

Tesla va cere acţionarilor să restabilească pachetul de compensaţii de peste 55 de miliarde de dolari pentru directorul Elon Musk

O româncă ale cărei inițiale sunt gravate pe bateriile Tesla îl acuză pe Elon Musk că a ascuns un defect al mașinilor

Partenerii noștri