Live

SUA | Facebook a blocat 30 de conturi înainte de alegeri

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Facebook a anunţat luni că a blocat circa 30 de conturi, precum şi 85 de conturi pe reţeaua de sharing Instagram pe care o deţine, care ar putea avea legături cu entităţi străine şi ar servi la ingerinţe în alegerile americane, relatează AFP.

„În cadrul eforturilor noastre pentru a împiedica ingerinţele pe Facebook în timpul alegerilor, suntem în contact permanent cu autorităţile însărcinate cu aplicarea legii, cu experţii externi şi cu alte companii din întreaga lume”, a informat Facebook într-un comunicat.

„Duminică dimineaţă, autorităţile însărcinate cu aplicarea legii ne-au contactat pe tema unor activităţi pe care le-au descoperit recent şi care, în opinia lor, ar putea avea legături cu entităţi străine”, potrivit comunicatului.

„Investigaţiile noastre preliminare au identificat până în prezent circa 30 de conturi Facebook şi 85 de conturi Instagram ce ar putea fi angajate în activităţi ilegale coordonate”, a adăugat comunicatul.

„Am blocat imediat aceste conturi şi suntem pe cale de a efectua o anchetă mai aprofundată”, a continuat Facebook.

Acest anunţ a fost făcut cu o zi înainte de alegerile legislative americane de la jumătatea mandatului al căror rezultat va fi crucial pentru restul mandatului preşedintelui Donald Trump.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Curtea Supremă a SUA ar putea să respingă cererea lui Trump de a beneficia de imunitate în procesul penal de la Washington

Grindeanu: Cheia localelor este să se aleagă oameni care să ţină legătura cu Guvernul pentru investiţii

„Lucrurile se pot schimba în bine dacă votează mulți oameni”. Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu (sondaj)

Ghidul DNSC pentru depistarea Deepfake, fenomen care a adus schimbări semnificative în peisajul fraudelor online

Partenerii noștri