Live

Tesla, anchetată penal în SUA din cauza lui Elon Musk

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Departamentul de Justiţie din Statele Unite a deschis un dosar penal pe numele Tesla, după ce şeful companiei a scris pe Twitter că vrea să retragă firma de la bursă.

 

Compania a confirmat, printr-un comunicat, că anchetatorii au cerut documente. Luna trecută, Elon Musk a anunţat că vrea să delisteze Tesla. Susţinea că presiunea rapoartelor financiare periodice şi a speculanţilor este prea mare. Miliardarul a spus şi că are banii necesari pentru răscumpărarea tuturor acţiunilor. Dar a renunţat la plan câteva săptămâni mai târziu. Din această cauză, procurorii federali investighează acum Tesla pentru fraudă.

Investigaţia Departamentului de Justiţie, care îi poate aduce lui Musk acuzaţii penale, se adaugă unei investigaţii civile deschise de Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare şi unor procese intentate de acţionari.

Compania a transmis ca va coopera cu anchetatorii şi că problema „ar trebui să fie rezolvată rapid”.

Elon Musk îi surprindea pe investitori, în 7 august, cu planul său de a retrage Tesla de la bursă. Anunţa atunci, pe Twitter, că a asigurat finanţarea pentru un acord care ar evalua compania la 72 de miliarde de dolari. Acţiunile Tesla au crescut brusc după tweet-ul său. După două săptămâni de incertitudini, patronul Tesla a renunţat brusc la plan şi a motivat că operaţiunile ar necesita mai mult timp şi că majoritatea acţionarilor Tesla consideră că este mai bine ca Tesla să rămână listată la bursă. Ulterior, acţiunile s-au prabuşit.

Citiți și:  Elon Musk, un impostor, vânzător de vise sau vizionar?

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Furtuna solară a perturbat sateliții Starlink. Anunțul făcut de Elon Musk

Sute de protestatari au încercat să intre în fabrica Tesla de lângă Berlin. Mai multe persoane au fost arestate

Eșec pentru Elon Musk. Primul cip Neuralink implantat a început să se desprindă de creierul pacientului

Procurorii polonezi au închis ancheta privind scheletele din "Bârlogul Lupului", fosta bază a lui Hitler, fără să afle ale cui erau

Partenerii noștri