Live

VIDEO. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, în pragul lacrimilor în timp ce vorbea despre atrocitățile din Ucraina

Data publicării:
John Kirby. Foto: Profimedia Images

Atrocitățile comise de soldații lui Vladimir Putin stârnesc indignare și emoții puternice inclusiv la Pentagon, acolo unde oficialii se presupune că sunt căliți și obișnuiți cu duritatea conflictelor armate. Imaginile care vin din Ucraina sunt însă atât de revoltătoare, încât purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, John Kirby, rugat să le comenteze, a avut nevoie, vineri, de câteva momente  ca să-și revină, înainte de a-și putea continua declarațiile. El l-a acuzat pe Vladimir Putin de degenerare morală și cruzime, folosind un cuvânt dur: „depravare”.

Întrebat dacă Departamentul Apărării îl consideră pe președintele rus Vladimir Putin un „actor rațional”, secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a părut să fie în pragul lacrimilor atunci când a făcut referire la atrocităţile atribuite forţelor ruse.

Este dificil să te uiți... îmi cer scuze... este dificil să te uiți la unele imagini și să-ți imaginezi că orice lider rațional, matur, serios, ar face așa ceva. Nu pot vorbi despre psihologia lui (a lui Putin, n.red.), dar cred că putem vorbi cu toții despre depravarea lui”, a spus John Kirby, făcând apoi o pauză de aproape 10 secunde.

La insistențele jurnalistei CNN Barbara Starr în legătură cu această caracterizare, oficialul Pentagonului a calificat justificările lui Putin pentru invazie drept „tâmpenii”, la un moment dat bătând cu degetele pe pupitru pentru a-și sublinia revolta și nervozitatea.

„Este greu să iei în serios tâmpeniile lui, ca să le spunem pe nume - fie că e vorba de naziștii din Ucraina, de protejarea rușilor din Ucraina sau a intereselor Rusiei. Nimic din toate acestea, nimic din toate acestea nu erau sub amenințare în Ucraina. Oameni nevinovați legați cu mâinile la spate și împușcați în ceafă, femei însărcinate ucise, spitale bombardate... este pur și simplu de neconceput!” - a declarat Kirby. Iată momentul: 

Ulterior, menționează CNN, secretarul de presă al Pentagonului și-a cerut scuze pentru ceea ce el a spus că a fost proiectarea „perspectivei sale personale” și nu a vrut să dea mai multe detalii despre evaluarea pe care ar avea-o SUA despre starea psihică a lui Putin.

John Kirby, în vârstă de 59 de ani, militar de carieră acum în retragere, este cunoscut de obicei pentru stăpânirea de sine în faţa camerelor de luat vederi şi pentru calmul de care dă dovadă, notează AFP, preluată de Agerpres.

El se află pe listă oficialilor americani sancţionaţi de Moscova, ca măsură de răspuns la sancțiunile Washingtonului la adresa regimului Putin, și a devenit una din principalele figuri ale administraţiei americane de la începutul invaziei ruse prin conferinţele zilnice de presă pe care le organizează.

Oficialul american a recunoscut că Washingtonul nu se aştepta la asemenea violenţe comise asupra civililor ucraineni, în ciuda brutalităţii care a caracterizat operaţiunile militare ruse din trecut, aşa cum a fost cazul în Cecenia sau Siria.

„Ştiam că domnul Putin este capabil să apere ceea ce el consideră a fi interesele naţionale ale Rusiei cu sânge rece şi cu o încrâncenare brutală”, a spus el. „Nu ne-am dat seama cu adevărat de gradul de violenţă, cruzime şi, cum spuneam, de depravare, dovedit în cazul oamenilor nevinovaţi, civili necombatanţi”, a comentat el.

Ucraina şi ţările occidentale au acuzat Rusia că a comis masacre şi crime de război după descoperirea a sute de cadavre în mai multe localităţi din regiunea capitalei Kiev, care au fost ocupate de forţele ruse în luna martie.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

În timp ce armata lui bombarda Ucraina, Putin asista la slujba de Înviere

Volodimir Zelenski anunță că armata ucraineană a mai doborât un bombardier rusesc deasupra Donețk

Josep Borrell avertizează că Rusia e o amenințare existențială pentru Europa: „Dacă va avea succes, Putin nu se va opri în Ucraina”

Ministrul Apărării de la Roma critică afirmațiile lui Macron privind trupe în Ucraina: La un conflict, Italia ar avea de pierdut

Partenerii noștri