Live

Taifunul Khanun va lovi Japonia cu rafale de 162 km/oră. Sute de mii de oameni au primit ordin să caute adăpost în locuri sigure

Data publicării:
Taifunul Khanun s-a apropiat de arhipelagul Okinawa, în sudul Japoniei. FOTO: Profimedia Images

Taifunul Khanun s-a apropiat de arhipelagul Okinawa, în sudul Japoniei. Sute de zboruri au fost anulate, iar sute de mii de oameni au fost îndemnați să caute alte zone de adăpost.

Mai multe oraşe din Okinawa au emis marţi dimineaţă ordine de evacuare fără caracter obligatoriu în contextul în care taifunul, care se deplasează peste Oceanul Pacific însoţit de vânturi cu viteze de până la 162 km/h, urmează să lovească prefectura în cursul serii.

Începând de la ora locală 10:00 (1:00 GMT), taifunul "de mare anvergură" şi "puternic" se afla la o distanţă de 240 de kilometri sud-est de Naha, capitala prefecturii Okinawa, potrivit Agenţiei de Meteorologie din Japonia.

Autorităţile locale au îndemnat locuitorii vulnerabili să se pună la adăpost în locuri mai sigure, în aşteptarea vântului puternic şi a ploilor abundente.

"Mulţi oameni rămân acasă pentru că locuinţa lor este din beton", a declarat un oficial din cadrul departamentului pentru managementul dezastrelor din Okinawa. "Însă, le solicităm oamenilor care locuiesc singuri sau în case de lemn, în zone joase, să ia în considerare să se adăpostească înainte ca taifunul să se agraveze", a adăugat el, scrie Agerpres.

Peste 500 de zboruri către sau dinspre Okinawa au fost anulate marţi, iar serviciile locale de feribot şi autobuz au fost suspendate înainte de sosirea taifunului, a relatat postul de televiziune de stat NHK.

Japan Airlines şi All Nippon Airways (ANA) au anunţat că se aşteaptă ca peste 74.000 de pasageri să fie afectaţi de anularea zborurilor de marţi şi miercuri.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

După ce a recunoscut că vrea să intre în alt sport, Serena Williams a făcut anunțul: "Un vis devenit realitate!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fenomenul tokuryu a luat cu asalt Japonia: Cine sunt misterioșii criminali și infractori care le-au luat locul vechilor membri yakuza

Țările G7 s-au angajat să-și închidă centralele pe cărbune până în 2035

Un gunoi spațial gigant a fost fotografiat pentru prima oară de aproape de o companie japoneză care vrea să curețe spațiul de deșeuri

Un oraș japonez vrea să ridice un gard din plasă pentru a bloca fotografiile turistice ale Muntelui Fuji

Partenerii noștri