Live

Talibanii vor să transforme fostele baze militare americane în „zone economice speciale”

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Regimul taliban din Afganistan anunță că va merge înainte cu planurile de a transforma vechile baze militare americane în „zone economice speciale” pentru companii, conform vicepremierului afgan pentru afaceri economice, relatează Reuters.

Ministrul interimar al comerțului declarase, în decembrie, că ministerul său lucra la un plan pentru ca fostele baze militare americane de pe teritoriul afgan să fie transformate în așa-zise „zone economice speciale”.

„După o discuție amănunțită, să luat decizia ca Ministerul Industriilor și Comerțului să preia, gradual, controlul bazelor militare rămase cu intenția de a le trandorma în zone economice speciale”, a spus Mullah Baradar.

El a adăugat că printr-un plan pilot se intenționează transformarea bazelor din capitala Kabul și din provincia nordică, Balkh.

Economia Afganistanului taliban are probleme uriașe, iar organizațiile umanitare avertizează cu privire la criza în desfășurare de când organizația fundamentalistă a preluat puterea, în august 2021.

Revenirea talibanilor la Kabul a însemnat ruperea finanțării străine, înghețarea activelor băncii centrale și impunerea de sancțiuni.

Decizia talibanilor de a bloca accesul femeilor la munca în ONG-uri, anul trecut, a provocat noi suspendări de fonduri din partea agențiilor de ajutorare. Milioane de oameni sunt, totuși, dependenți de aceste ajutoare.

Talibanii spun că se concentrează pe obținerea unei „autosuficiențe economice” prin comerț și investiții.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

"Se pregătește un mare haos". Mii de luptători ruși au ajuns în zece baze din Libia, stârnind îngrijorări cu privire la planul Moscovei

50 de morți în Afganistan unde au fost inundații majore. Un elicopter s-a prăbușit în timp ce încerca să scoată cadavre dintr-un râu

Trei turiști spanioli uciși într-un atac armat în Afganistan, într-o zonă unde se află un sit din patrimoniul UNESCO

Dezastru în Afganistan. 200 de oameni au fost uciși de inundații masive

Partenerii noștri