Video Opt civili, dintre care doi copii, au murit în bombardamentele rușilor, în apropierea Kievului, în timp ce încercau să fugă
Opt persoane, dintre care doi copii, au fost ucise duminică de bombardamentele rusești în timp ce încercau să fugă din orașul Irpin, situat în nord-vestul Kievului. Bombardamentele au început de dimineață, iar zgomotul exploziilor se auzea de la distanță, relatează corespondenții CNN din capitala Ucrainei.
ACTUALIZARE. Opt civili au fost uciși în timpul evacuării din Irpin, a declarat primarul localității, Oleksandr Markușin, potrivit CNN.
Markușin a spus că rușii au deschis focul în timpul unei evacuări pe un pod.
„O familie a murit, în fața ochilor mei au murit doi copii mici și doi adulți”, a spus el.
În înregistrările video de la fața locului se văd civili care se deplasau prin punctul de control, după care se produce o explozie la o intersecție. părând să fie cauzată de un obuz.
Markușin a declarat că se va încerca o altă evacuare luni dimineață.
Știre inițială
Două obuze de mortier sau de artilerie au lovit un punct de control al civililor care vor să intre în Kiev din Irpin, care este un oraș-suburbie a capitalei Ucrainei. Trei oameni au murit, dintre care doi copii, au informat autoritățile ucrainene, potrivit CNN.
Imaginile arată mai mulți civili cu bagaje, însoțiți de militari, cum se ghemuiesc și încearcă să se adăpostească în momentul în care se aud obuzele trase.
Un expert din Ucraina avertizează
Alertă în Ucraina, rușii au bombardat Kievul noaptea
Ucraina a lansat un atac masiv cu drone kamikaze asupra mai multor regiuni din Rusia, în timpul nopții
Alertă pe litoral
Războiul, prin ochii unui fotojurnalist român
Imagini din timpul atacurilor de la granița României
Un român a murit pe frontul din Ucraina
O fată din Gaza și-a mai recunoscut mama doar după ce purta în picioare
O senatoare din USA avertizează că „toții vecinii NATO ar trebui să fie îngrijorați, dacă Rusia va câștiga războiul din Ucraina”
De asemenea, imaginile postate pe rețelele sociale arată distrugeri masive în Irpin.
Oleksii Arestovici, consilier al președintelui Volodimir Zelenski, a declarat că trupele ruse „au capturat ieri (sâmbătă) Hostomel și Buha. Rușii au pătruns acolo. Au rănit mulți copii și nu permit evacuarea lor, în ciuda numeroaselor apeluri de la cel mai înalt nivel să se asigure un coridor verde din Buha și Irpin. Sunt foarte mulți copii în subsoluri”.
„Sunt subsoluri unde stau câte 70 de copii și nu permit eliberarea lor. Este o catastrofă atât din punct de vedere umanitar, cât și uman”, a mai spus Arestovici.
Printre victimele civile ale războiului din Ucraina se numără mai mulți copii, potrivit Ministerului Sănătății din Ucraina.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News