Live

Video&Foto Trenurile Apocalipsei: Ruşii au adus la graniţa cu Ucraina zeci de rachete Iskander, care pot avea inclusiv încărcătură nucleară

Data actualizării: Data publicării:
Rachete Iskander-M încărcate într-un tren cu destinaţia Ucraina. Foto: captură Twitter

Rusia a masat la graniţa cu Ucraina inclusiv rachete cu rază medie de acţiune de tipul Iskander-M, conform celor mai recente rapoarte ale ministerului ucrainean al Apărării publicate de CNN şi care avertizează asupra iminenţei unei invazii a armatei ruse care a comasat până acum peste 127.000 de militari la frontieră. Rachetele pot lovi cu precizie ţinte aflate până la 700 kilometri distanţă şi pot avea inclusiv încărcătură nucleară.

Şefii armatei ucrainene au arătat că Rusia ar putea folosi aceste rachete pentru a „distruge obiective vitale” şi au precizat că „grupuri tactice suplimentare de rachete operaționale „Iskander” au fost transferate la graniță.

În acest moment, în apropierea Ucrainei s-ar afla 36 de lansatoare Iskander, potrivit evaluării Kievului. Rachetele Iskander sunt capabile să lovească ținte la 500-700 km distanță și ar putea viza ori atinge acum inclusiv capitala Ucrainei.

Pe reţelele de socializare au apărut imagini filmate de amatori în care se văd componente ale acestui tip de rachete încărcate pe un tren aflat în regiunea Kalujska/Kaluga, din vestul Rusiei.

În imagini, rachetele sunt vizibile cu ochiul liber, fiind încărcate pe vagoane-platformă neacoperite şi fără a fi mascate de vreo prelată.

Alte imagini, postate pe Twitter şi Tik Tok, arată un tren filmat în regiunea Celeabinsk, centrul Rusiei, care transportă lansatoare similare.

Conform publicaţiei de specialitate The Drive/The War Zone, Iskander-M este o rachetă rusească cu rază medie de acţiune şi care, conform codificării NATO, este numită SS-26 Stone.

Racheta Iskander are o rază de 5-700 de kilometri şi poate transporta o încărcătură de până la 700 de kilograme de exploziv. Racheta mai poate avea şi alte tipuri de încărcături: termobarice, cu submuniţii, capabile să distrugă buncăre („bunker-buster”) şi inclusiv nucleare.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul Apărării de la Roma critică afirmațiile lui Macron privind trupe în Ucraina: La un conflict, Italia ar avea de pierdut

„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina va avea un purtător de cuvânt creat de AI. După chipul cui a fost creată Victoria Shi

Rusia susține iar că a doborât rachete americane de tip ATACMS deasupra Crimeei ocupate

Incendii uriașe în Harkov, unde rușii au atacat cu drone Shahed. Patru civili au fost răniți în bombardamente

Partenerii noștri