Live

CE a dat în judecată Polonia și Cehia pentru că nu permit cetățenilor din alte țări UE să participe la alegeri locale și europene

Data actualizării: Data publicării:
Comisia Europeană a trimis în judecată Cehia și Polonia pentru că au adoptat legi ce interzic altor cetățeni UE să participe la alegeri locale și europene. Foto: Getty Images

Comisia Europeană a trimis în judecată Polonia și Cehia, miercuri, după ce acestea au adoptat legi care interzic cetățenilor din alte state UE să se alăture unui partid politic și să participe la alegeri locale sau europene în cele două state membre, potrivit Euronews.

“Ca urmare a acestor restricții, cetățenii din alte state membre UE ce au rezidență în Cehia sau Polonia nu-și pot exercita pe deplin dreptul de a-și depune candidatura la alegerile locale și la alegerile pentru Parlamentul European în aceleași condiții ca cetățenii din acele state”, a transmis Comisia.

„Comisia susține că restricțiile care îngreunează înscrierea cetățenilor UE care nu sunt cehi sau polonezi într-un partid sunt contrare legislației europene, deoarece încalcă....principiul non-discriminării pe motiv de naționalitate”, a mai spus executivul european.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șeful diplomației poloneze crede că Putin „nu e atât de nesăbuit” încât să atace o țară NATO

Polonia vrea să aibă „cele mai bune relații posibile cu SUA, indiferent de cine e la putere”. Sikorski: „Nu mai facem aceleași greșeli”

Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: „E un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie”

Nicușor Dan nu vrea să aibă o dezbatere cu Sebastian Burduja: „Se spun lucruri și eu vreau să am sprijinul PNL”

Partenerii noștri