Live

Comisia Europeană avertizează Franța în legătură cu un controversat proiect de lege care a stârnit proteste

Data publicării:
Polițiști francezi. Foto: Guliver / GettyImages

Comisia Europeană a lansat un avertisment la adresa Franței, din cauza unui proiect de lege care a iscat polemici în Franţa privind difuzarea răuvoitoare a imaginilor cu forţele de ordine. Jurnaliştii trebuie să poată să-şi facă munca liber şi în deplină siguranţă”, potrivit oficialilor europeni, relatează AFP, citată de Agerpres.

Comisia se abţine de la comentariile cu privire la proiecte de lege, dar este de la sine înţeles că, în perioade de criză, este mai important ca niciodată ca jurnaliştii să-şi poată face munca în siguranţă şi în mod liber, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al executivului UE, Christian Wigand.

Ca întotdeauna, Comisia îşi rezervă dreptul de a examina legislaţia finală pentru a verifica conformitatea sa cu normele UE, a adăugat el.

Propunerea de lege Securitatea globală, aflată în discuţie în parlamentul Franţei, şi în special articolul său 24, votat vineri, care ar urma să penalizeze distribuirea rău intenţionată a fotografiilor cu agenţi de poliţie în timpul manifestaţiilor, a suscitat indignarea organizaţiilor profesionale ale jurnaliştilor şi ale militanţilor pentru libertăţile civile.

Criticat pentru că ar aduce atingere libertăţii de expresie şi statului de drept, acest proiect de lege a dus sâmbătă la manifestaţii care au scos în stradă mai multe mii de persoane în Franţa.

Noi urmărim îndeaproape situaţia, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei care, în calitate sa de gardian al tratatelor, asigură respectarea şi aplicarea legislaţiei europene.

Garantarea securităţii tuturor celor care trăiesc în Europa reprezintă o prioritate esenţială pentru Comisie şi lucrăm mână în mână cu statele membre în acest sens, a subliniat el.

La elaborarea legislaţiei în materie de securitate, statele membre trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să găsească un echilibru just între garantarea securităţii publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, inclusiv a libertăţii de circulaţie, exprimare, libertăţii presei, libertăţii de asociere, a dreptului la respectarea vieţii private şi accesului la informaţii, a spus purtătorul de cuvânt.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia amenință Occidentul după ce Marea Britanie a dat undă verde Ucrainei să atace teritoriul rus. „E o escaladare directă”

Macron îl va presa pe Xi Jinping să-şi folosească influenţa asupra lui Putin: „Trebuie să lucrăm cu China pentru a construi pacea”

Șeful diplomației franceze spune că 150.000 de soldați ruși au fost uciși în Ucraina: „Eşecul militar al Rusiei este deja aici”

Avertismentul dur al Ungariei după declarațiile lui Macron despre Ucraina: „Ar declanșa Al Treilea Război Mondial”

Partenerii noștri