Live

Descoperire epocală în Grecia

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

O tabletă antică gravată cu 13 versuri dintr-o rapsodie din Odiseea, care ar putea fi una dintre cele mai vechi urme scrise ale poemului homeric, a fost descoperită la Olimpia, în Peloponez, a anunţat marţi ministrul grec al culturii, relatează Agerpres, care citează AFP.  

Potrivit primelor estimări ale arheologilor, tableta, din teracotă, datează din secolul al III-lea după Hristos, din timpul epocii romane, a precizat ministerul într-un comunicat.

„Dacă această datare este confirmată, tableta ar putea fi cea mai veche urmă scrisă a operei lui Homer descoperită" în Grecia, potrivit ministerului.

Fragmentul face parte din cântul al 14-lea, care descrie întoarcerea lui Ulise în insula Itaca şi întâlnirea sa cu bătrânul porcar Eumaeus, care îl credea mort.

Tableta a fost descoperită în urma căutărilor efectuate de serviciile arheologice greceşti în cooperare cu Institutul german de arheologie în jurul vestigiilor templului lui Zeus din locul care este leagănul Jocurilor Olimpice, în vestul Peloponezului, a precizat ministerul.

Mai întâi transmisă oral, epopeea atribuită lui Homer, care ar fi compus Iliada şi Odiseea spre sfârşitul secolului al VIII-lea î. Hr., a fost apoi transcrisă înainte de era creştină pe suluri de pergament, din care numai câteva fragmente au fost descoperite până acum în Egipt.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ceva mai urât nu există”! A vrut să ”strălucească” la Gala Met, dar ”s-a făcut de râs” + O vedetă, ”imposibil de recunoscut”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce își aruncă grecii oalele pe geam de Paște. Cele mai ciudate tradiții în jurul lumii

Imagini apocaliptice din Grecia. Cerul a devenit portocaliu și Atena abia se mai vede după ce a fost acoperită de praf saharian

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia: Se anunță greve care vor da peste cap transportul public

Flacăra olimpică a fost aprinsă la Olympia (Grecia), cu 101 zile înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Partenerii noștri