Live

Ministrul Sănătăţii din Cehia a fost demis după ce a încălcat restricţiile anti Covid-19. Unde a fost surprins oficialul ceh

Data actualizării: Data publicării:
O femeie citește aricolul din tabloidul ceh "Blesk" în care au fost publicate imagini cu ministrul sănătății după ce ar fi luat cina într-un restaurant, în ciuda restricțiilor, care impuneau ca localurile să fie închise Foto: Profimedia

Preşedintele Cehiei va numi joi un nou ministru al Sănătăţii în locul lui Roman Prymula, demis după ce a fost surprins încălcând măsurile pe care chiar el le-a luat împotriva coronavirusului, relatează AFP, potrivit Agerpres. Roman Prymula a fost fotografiat săptămâna trecută în momentul în care ieşea dintr-un restaurant care ar fi trebuit să fie închis, ca urmare a regulilor impuse pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

"Preşedintele Milos Zeman îl va numi pe Jan Blatny în postul de ministru al Sănătăţii joi", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Zeman, Jiri Ovcacek, într-o postare pe Twitter.

Jan Blatny este hematolog pediatru şi director adjunct al unui spital din al doilea oraş ceh ca mărime, Brno. El nu are experienţă politică.

Ministrul demis al Sănătăţii, Roman Prymula, a fost surprins de un fotograf în timp ce ieşea dintr-un restaurant din Praga care ar fi trebuit teoretic să fie închis, conform restricţiilor anti-COVID impuse chiar de guvernul din care face parte. Mai mult, el n-ar fi purtat nici mască în mașina în care se afla cu șoferul.

Comportamentul său a stârnit un val de critici pe reţelele sociale din partea opoziţiei şi chiar din rândul coaliţiei de guvernare.

„Când personalul nostru medical se luptă în prima linie pentru a salva vieţile compatrioţilor noştri, un astfel de comportament este absolut de neiertat”, a declarat premierul Andrej Babis. 

Roman Prymula, epidemiolog de profesie, a fost numit ministru în septembrie, într-un moment în care numărul de contaminări începea să crească vertiginos.

Aflată pe primul loc în UE la numărul de noi decese şi contagieri la 100.000 de locuitori, Republica Cehă, o ţară de 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat circa 270.000 de cazuri confirmate şi 2.400 de morţi din martie.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Slovacia condusă de pro-rusul Fico îi oferă protecție unui propagandist al Rusiei, fugar din Cehia

Cuplurile de acelaşi sex din Cehia primesc cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

Slovacii au strâns aproape 2 milioane de euro pentru ca Ucraina să cumpere muniție. Guvernul slovac a oprit ajutorul pentru Kiev

Rafila nu-şi aminteşte de studentul Cîrstoiu: „Am avut mii. L-am întrebat ce notă a luat. A spus că a luat peste tot numai 10”

Partenerii noștri