Live

Părinți români judecați în Italia pentru că nu și-au trimis copilul la școală timp de 57 de zile consecutiv

Data publicării:
Doi părinți români au fost judecați în Italia pentru că nu și-au trimis copilul la școală timp de 57 de zile consecutiv. FOTO: Getty Images

Doi părinți români au fost judecați în Italia pentru că nu și-au trimis copilul la școală timp de 57 de zile consecutiv. Directorul a anunțat poliția, care a declanșat cercetări.

 

În Italia e obligatoriu ca elevii să frecventeze trei pătrimi din totalul cursurilor normale de școală, adică 150 de zile din cele 200 câte are anul școlar.

Copilul român a absentat de la școală de la jumătatea lunii aprilie până la finalul anului școlar, în vara anului trecut. Părinții nu aduseseră la școală nicio justificare și nici nu vorbiseră cu conducerea despre această situație. Când s-a încheiat situația școalară, directorul școlii a observat numărul mare de absențe și a sesizat poliția.

A fost deschisă o anchetă penală, iar părinții au fost chemați în fața instanței să explice situația. Ei le-au arătat judecătorilor acte medicale în limba română care atestau că copilul avea hemoragii nazale și că ar fi fost tratat în România în acea perioadă.

Actele medicale au fost acceptate, iar părinții au fost achitați. Directorul școlii a declarat că și el ar fi acceptat acele documente dacă i-ar fi fost arătate din timp.

Acum, copilul urmează clasa a șasea la școala din Italia. 

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild

Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi ea a aflat că el avea o viață secretă

VIDEO Un tren a fost răsturnat de tornadă în nordul Italiei

Israelul neagă la Curtea Internațională de Justiție că a comis "genocid" în Gaza: Plângerea Africii de Sud e "total ruptă" de realitate

Partenerii noștri