Live

Principalul responsabil antidrog din Bulgaria a fost arestat. Este acuzat că lua bani de la traficanţi și îi ajuta în fața rivalilor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Nova.bg

Șeful departamentului bulgar de combatere a traficului cu droguri din cadrul instituţiei însărcinate cu lupta împotriva crimei organizate a fost arestat joi. El este suspectat de luare de mită şi colaborare cu traficanţii de droguri, relatează BTA şi EFE, citate de Agerpres.

Anunțul a fost făcut de procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheşev. Acesta a spus într-o conferinţă de presă că Ţvetan Pankov, directorul departamentului de combatere a traficului cu stupefiante, a fost arestat după ce a fost surprins când primea mită. În aceeaşi operaţiune au fost arestaţi alţi doi funcţionari din cadrul aceluiaşi departament, suspectaţi de protejare a unor grupări specializate în traficul cu droguri „nu doar pe teritoriul Bulgariei, ci şi în străinătate'”.

Sunt responsabilii cu rangul cel mai înalt în Bulgaria însărcinaţi cu combaterea traficului cu droguri şi sunt de asemenea persoanele de contact ale partenerilor internaţionali în lupta împotriva traficului de stupefiante”, a mai spus Ivan Gheşev.

Cei trei aveau o îndelungată experienţă în cadrul forţelor de securitate bulgare şi, potrivit televiziunii Nova, de cel puţin trei ani ei au facilitat unele acţiuni de trafic cu droguri în timp ce torpilau activitatea grupărilor adverse celor pe care le susţineau.

Ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, a declarat că va fi analizată în profunzime activitatea Direcţiei generale de luptă împotriva crimei organizate, structura în cadrul căreia funcţionează şi departamentul din care fac parte cei trei responsabili arestaţi, pentru vedea ce mecanisme nu au funcţionat şi ce reforme ar trebui întreprinse.

Bulgaria este o ţară cheie pe ruta est-europeană a traficului de droguri între Turcia şi Europa Occidentală, iar în ultimii ani a devenit şi o importantă ţară de tranzit pentru transportul cocainei. În luna februarie poliţia bulgară a interceptat, în două operaţiuni la date diferite, două transporturi de cocaină, de 500 şi, respectiv, 360 de kilograme.

Întrucât poliţia din statele vest-europene şi-a sporit eficienţa în combaterea traficului de cocaină, zona est-europeană a continentului a devenit mai căutată ca rută alternativă de intrare, scrie agenţia EFE.

Foto: Nova.bg

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cetăţean străin, reţinut după ce a fost prins în Bucureşti cu trei kilograme de cocaină, droguri pe care intenţiona să le vândă

Tribunalul Vaslui elimină înregistrări din dosarul de mită al lui Dumitru Buzatu: „Admite excepţia nulităţii mijloacelor de probă”

Un polițist din Iași a fost mituit de 4 ori într-o singură lună de șoferii opriți în trafic

O femeie din Arad a fost prinsă în flagrant în timp ce lua 5.000 de euro mită de la o altă femeie, pentru a-i elibera soțul din arest

Partenerii noștri