Live

Reapar monoliții. Un nou obiect misterios a fost găsit pe o plajă în Spania GALERIE FOTO

Data publicării:
Turiștii s-au arătat interesați de noua apariție de pe plaja din Costa Brava. Foto: Agerpres / EPA / David Borrat

Un monolit din metal de peste 4 metri înălţime, similar celui descoperit în noiembrie 2020 în deşertul din Utah (SUA), a apărut marţi pe o plajă din Costa Brava, în Catalonia, relatează EFE, preluată de Agerpres. Fenomenul a creat o adevărată psihoză anul trecut, astfel de obiecte apărând pe toate meridianele, inclusiv în România.

Un purtător de cuvânt al primăriei din Castell-Platja d'Aro (provincia Gerona) a confirmat pentru EFE descoperirea unui monolit pe plaja Sa Conca, fără a se cunoaşte deocamdată nici provenienţa, nici caracteristicile sale concrete.

În acest caz este vorba de o coloană din metal care se înalţă deasupra nisipului, descoperită de cei care frecventează zona în Săptămâna Mare a Paştelui catolic.

Monolitul aminteşte de cel apărut în filmul "2001. Odiseea Spaţială" (1968), de Stanley Kubrick.

De la descoperirea monolitului din Utah, altele similare au apărut în Marea Britanie, România, Olanda sau Polonia.

La 10 decembrie un alt monolit, de aproape 3 metri înălţime, a fost găsit pe malul râului Vistula, în Varşovia.

Cu câteva zile înainte, excursioniştii descoperiseră un obiect similar într-o rezervaţie naturală din provincia Frizia, în nordul Olandei.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

Pedro Sanchez a decis să nu demisioneze. Zeci de mii de spanioli i-au cerut, în stradă, să nu plece din funcția de prim-ministru

Mii de susținători ai premierului spaniol Pedro Sanchez au venit la Madrid să îi ceară să nu demisioneze

Premierul spaniol Pedro Sanchez vrea să demisioneze după ce soția lui a fost acuzată de corupție. Procurorii cer clasarea dosarului

Partenerii noștri