Live

Restricții reintroduse în Spania. Măștile sunt obligatorii și în spații deschise, chiar și pe plajă și la piscine, în Andaluzia

Data publicării:
Tineri pe plaja din Malaga purtând măști de protecție. Masca este obligatorie în Andaluzia inclusiv în spații deschise Foto: Profimedia

Unele restricții au fost reintroduse în sudul Spaniei. În regiunea spaniolă Andaluzia, purtarea măștii a devenit obligatorie atât în ​​spații deschise, cât și în spații închise și indiferent dacă se poate menține sau nu distanța fizică de 2 metri. Măsura se aplică chiar și pe plaje și la piscine, unde masca poate fi dată jos doar la intrarea în apă și sub umbrelă, dacă se poate menține distanțarea fizică. Autoritățile spaniole au fost nevoite să recurgă la această măsură din cauza cazurilor în creștere de infectare cu noul coronavirus.

„Este o măsură bună, pentru că oamenii nu respectă distanțarea socială, așa că a trebuit să ajugem la acestă extremă”, spune o femeie care stă la plajă cu masca pe față.

Pe plaje și la piscine, oamenii își pot da masca jos la intrarea în apă și în timp ce stau sub umbrelă, doar dacă se poate menține distanțarea socială.

„Ministerul Sănătății spune că trebuie să respectăm regulile și pentru că nu este de glumă, luăm în serios măsura”, spune un bărbat mai în vârstă, aflat la o piscină în aer liber.

„Sunt bine, mi-e un pic cald, dar o port. Este obligatoriu să o port, așa că o port și gata”, spune un altul.

În restaurante și la terase, masca nu este obligatorie în timpul mâncatului sau băutului. Dar trebuie purtată atunci când nu se face consumație și când întâlnirile din localuri au loc între persoane care nu aparțin aceleiași familii.

Masca nu este obligatiorie în cazul practicării sportului individual în aer liber, dar în cazul celor de grup, da, cu excepția situației în care activitatea este incompatibilă cu masca.

De la purtarea obligatorie a măștii în Andaluzia sunt exceptați copiii sub 6 ani și persoanele care nu pot folosi astfel de obiecte din motive medicale.

Cu peste 300 de mii de cazuri și aproape 29 de mii de decese, Spania se numără printre cele mai afectate state din lume de pandemia de COVID-19.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

O plajă din Constanța s-a transformat într-o baltă uriașă după ploile din oraș. Imagini de pe litoral cu o zi înainte de minivacanță

Pedro Sanchez a decis să nu demisioneze. Zeci de mii de spanioli i-au cerut, în stradă, să nu plece din funcția de prim-ministru

Mii de susținători ai premierului spaniol Pedro Sanchez au venit la Madrid să îi ceară să nu demisioneze

Partenerii noștri