Live

Soţia şi fiica fostului eurodeputat italian Antonio Panzeri, eliberate din arest la domiciliu, în scandalul Qatargate

Data publicării:
Antonio Panzeri fusese arestat la sfârșitul anului trecut. Foto: Profimedia Images

Un tribunal din Italia a dispus joi eliberarea din arest la domiciliu a soţiei şi fiicei fostului europarlamentar italian Antonio Panzeri, figură centrală în scandalul de corupţie Qatargate, care a afectat Parlamentul European. Fostul eurodeputat a semnat un acord cu Parchetul belgian, în care se angajează să colaboreze cu anchetatorii.

Eliberarea Mariei Dolores Colleoni, soţia lui Pier Antonio Panzeri, şi a Silviei Panzeri, fiica lor, are loc după ce autorităţile belgiene au renunţat la cererea de extrădare. Ele se aflau în arest la domiciliu în nordul Italiei începând din 10 decembrie anul trecut, potrivit ANSA, preluată de Agerpres.

Fostul eurodeputat italian, suspect cheie în scandalul de corupţie din PE legat de Qatar şi Maroc, a semnat pe 17 ianuarie cu Parchetul belgian un acord în care se angajează să colaboreze cu anchetatorii în schimbul unei pedepse diminuate de închisoare cu executare.

Pier Antonio Panzeri a fost arestat la Bruxelles pe 9 decembrie, odată cu arestarea unei vicepreşedinte a Parlamentului European, eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili, şi a unui asistent europarlamentar italian, Francesco Giorgi, partenerul de viaţă al Evei Kaili. Împreună cu Niccolo Figa-Talamanca, un italian responsabil al unui ONG şi care a fost de asemenea arestat preventiv, ei au fost inculpaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, spălare de bani şi corupţie.

Sunt investigaţi alţi doi eurodeputaţi social-democraţi, belgianul Marc Tarabella şi italianul Andrea Cozzolino, iar secretarul general al Confederaţiei Sindicale Internaţionale (CSI), Luca Visentini, este cercetat în stare de libertate pentru corupţie şi spălare de bani.

Cei puşi sub acuzare sunt suspectaţi de încasarea unor mari sume de bani din partea statului Qatar pentru a influenţa în favoarea acestuia declaraţii şi decizii politice în cadrul PE, în special în ce priveşte drepturile lucrătorilor în Qatar, ţară criticată adesea pentru încălcarea acestor drepturi. În cursul unei percheziţii la domiciliul lui Panzeri a fost găsită suma de 600.000 de euro. Conform presei belgiene, el ar fi primit bani şi din partea Marocului pentru a susţine interesele acestei ţări în PE.

Andrea Cozzolino, care a negat că a încălcat legea şi susţine că a căzut victimă unei „violente campanii de presă”, a declarat săptămâna aceasta comisiei pentru justiţie a PE că este gata să renunţe la imunitate. Comisia urmează să voteze pe 31 ianuarie cu privire la ridicarea imunităţii acestuia şi a belgianului Tarabella, dar cuvântul final îl va avea plenul Parlamentului de la Strasbourg. Cozzolino a fost suspendat din Partidul Democrat italian şi s-a autosuspendat din grupul socialiştilor (S&D) din PE, mai menţionează ANSA.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Candidații lui Simion vor salariile grase de la Bruxelles, dar își declară ura față de UE: „Nu îi dau 10 ani. Va colapsa”

Scrutinul pentru Parlamentul European începe peste o lună. Ghid pentru alegerile europene 2024

Giorgia Meloni și-a anunțat candidatura la alegerile europarlamentare: „Să trimitem stânga în opoziție”

"Foloseşte-ţi votul": Parlamentul European a lansat clipul electoral prin care cheamă cetățenii UE să voteze la alegerile europene

Partenerii noștri