Live

Supraviețuitoare a incendiilor din Grecia, către un ministru: Ne-ați lăsat la mila lui Dumnezeu!

Data publicării:

Crește numărul morților din Grecia: 83 de victime. Focul a lovit atât de puternic, a fost atât de intens, încât multe victime vor putea fi identificate doar cu ajutorul probelor ADN. La morgă se fac liste cu dispăruţii şi cu rudele care îi caută, apoi supravieţuitorii intră pentru a li se lua probe.

Localnică: Taberele au primit ordin de evacuare. De ce n-au fost evacuaţi? Nimeni nu a anunţat pe nimeni, maşinile de pompieri nu au venit, nimic! Ne-aţi lăsat la mila lui Dumnezeu! Vecinii mei au murit arşi de vii, copilul meu a ars de viu, soţul meu a murit ars de viu!

Panos Kammenos, ministrul grec al Apărării: Tot ce putem face, vom face, cu excepţia pierderilor de vieţi omeneşti, pe ele nu le poate înlocui nimeni.

Localnică: Aşa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple, nu ar fi trebuit să se întâmple, oamenii au ars de vii fără nicio vină!

Aşa arată disperarea şi durerea. Este chipul femeii care şi-a pierdut soţul şi copilul în momentele cumplite de luni seara, când focul a trecut prin Mati fără nicio oprelişte. Laurențiu Rădulescu, trimisul Digi24 în Grecia, a fost acolo.

Laurenţiu Rădulescu, corespondent Digi24: „În câteva secunde s-a extins acest incendiu şi cred că este cel mai elocvent mod de a vă arăta cum unii oameni au fost surprinţi în casele lor. Da, aici este o locuinţă, unde ne aflăm noi, pare a fi bucătăria, cu o oală pe foc, cu un aragaz care a mai rămas în picioare... O femeie şi-a pierdut viaţa în momentul în care a încercat să iasă din casă. Flăcările deja cuprinseseră locuinţa.”

Încercarea femeii de a-şi salva viaţa nu avea nicio şansă de izbândă tocmai din cauza vitezei uluitoare cu care s-a propagat incendiul. Ea a vrut să fugă cu maşina, dar nu a mai avut timp.

Discuția reporterului Digi24 cu un localnic:

- Au venit aici, la această maşină...

- Şi copacul de aici era...

- În flăcări...

- Da.

- Mama lui era deja înăuntru...

- Şi mama sa a murit?

- Da, iar când a venit poliţia să cerceteze, n-au găsit nici măcar oasele...

- Dumnezeule...

- Nici măcar un os.

- Şi totul în jur a fost afectat?

- Da, acolo a mai murit o bătrână.

- În casa aceea?

- Din cauza fumului?

- Da.

- În câte minute s-a întâmplat totul?

- În câteva secunde.

- În câteva secunde?

- Da.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce își aruncă grecii oalele pe geam de Paște. Cele mai ciudate tradiții în jurul lumii

Imagini apocaliptice din Grecia. Cerul a devenit portocaliu și Atena abia se mai vede după ce a fost acoperită de praf saharian

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia: Se anunță greve care vor da peste cap transportul public

Flacăra olimpică a fost aprinsă la Olympia (Grecia), cu 101 zile înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Partenerii noștri