Live

Țările din UE vor avea acces simultan la vaccinurile împotriva COVID. Cine va fi vaccinat cu prioritate

Data actualizării: Data publicării:
Doze de vaccin anti-Covid. Foto: Getty Images

Toate statele membre ale Uniunii Europene vor avea acces la vaccinurile împotriva COVID-19 în același timp, în funcție de dimensiunea populației, a anunțat joi Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, până la data de 11 octombrie, au fost depistate peste 4 milioane de cazuri de coronavirus în Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii. Totodată, este „imperativ” ca țările membre să urmeze o strategie de vaccinare.

„Din moment ce vor fi disponibile și autorizate la nivelul UE, toate țările membre vor avea acces la vaccinurile împotriva COVID-19 în același timp”, precizează Comisia Europeană.

În acest sens, Comisia Europeană negociază cumpărarea de vaccinuri pentru toate statele membre UE și a încheiat până acum trei contracte care vor permite achizționarea vaccinurilor, atunci când ele se vor dovedi eficiente, cu companiile Astra Zeneca, Sanofi-GSK și Johnson&Johnson.

  • AstraZeneca: 300 de milioane de doze

  • Sanofi-GSK: 300 de milioane de doze

  • Johnson & Johnson: 200 de milioane de doze

De asemenea, Comisia discută din această lună și încheierea de acorduri similiare cu alte companii, precum CureVac, Moderna și BioNTech/Pfizer.

Deoarece numărul total al dozelor de vaccin va fi limitat în cursul primelor etape, iar producția încă nu se va afla la capacitate maximă, vor fi anumite grupuri de persoane care vor fi vaccinate cu prioritate:

  • lucrătorii din unitățile de asistență medicală și din unitățile de îngrijire pe termen lung;
  • persoanele cu vârsta de peste 60 de ani;
  • persoanele care sunt expuse în mod deosebit riscurilor din cauza stării lor de sănătate (obezitate, hipertensiune, astm, condiții cardiace, femei însărcinate);
  • lucrătorii care asigură servicii esențiale (profesori, persoane care au grijă de copii, muncitori din agricultură și sectoare alimentare, angajații în transporturi, polițiști și persoane care participă la acțiune urgente);
  • persoanele care nu pot practica distanțarea socială (cămine, închisori, tabere de refugiați);
  • grupurile dezavantajate din punct de vedere socio-economic (vor fi stabilite de fiecare țară în parte în funcție de circumstanțele naționale).

În ceea ce privește pregătirea acestei strategii comune, Comisia Europeană a dat câteva îndrumări. Astfel, țările membre UE trebuie să se asigure că există capacitatea de a livra vaccinurile și să aibă personal calificat și echipamente medicale de protecție.

Un detaliu important: accesul la vaccinuri să fie ușor și să aibă prețuri accesibile. Totodată, autoritățile să comunice lar beneficiile și riscurile vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru a câștiga încrederea publicului.

Comisia mai precizează că fiecare țară poate decide ce grupuri să fie vaccinate întâi, însă trebuie să țină cont de două aspecte: să fie protejate persoanele cele mai vulnerabile și să încetinească sau eventual să oprească răspândirea bolii.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. Câți ani trăiește, în medie, un român

Noi violențe în Georgia, "legea rusă" a fost votată. Poliția a dat cu gaze lacrimogene în mulțimea care a luat cu asalt Parlamentul

Germania și Polonia sărbătoresc 20 de ani de la primul mare val de extindere al UE către est

Tensiunile cresc în Georgia după protestele violente, cu 63 de arestări. Parlamentarii s-au luat iar la bătaie

Partenerii noștri