Live

Video&Foto Un autobuz plin de liceeni s-a răstunat într-o râpă, în statul New York. Cel puțin un mort și 46 de răniți

Data actualizării: Data publicării:
Un autobuz plin de liceeni s-a răstunat într-o râpă, în statul New York. Foto: Twitter

Un autobuz plini de liceeni a ieșit de pe autostradă și s-a răsturnat într-o vale, în statul New York. Cel puțin o persoană a murit, iar alte 46 au fost rănite, informează autoritățile.

Persoana ucisă era un adult, potrivit filialei NBC din New York, citând o sursă anonimă, familiară cu situația, relatează Reuters.

Accidentul a avut loc pe autostrada Interstate 84, în apropiere de orașul Wawayanda, la aproximativ 75 de mile (120 km) nord-vest de New York City. Autostrada a fost închisă.

Autobuzul transporta membri ai unei trupe de liceu din Farmingdale, New York, în comitatul Nassau, într-o excursie într-o tabără de trupe din Greeley, Pennsylvania, potrivit unui comunicat al districtului școlar Farmingdale postat de presa locală.

Autobuzul a ieșit de pe autostradă și s-a prăbușit într-o vale.

„Poliția și agenții de intervenție în caz de urgență [sunt] la fața locului, precum și administrația districtuală”, se arată în comunicat, fără a oferi detalii.

Cel puțin 46 de persoane au fost rănite, cinci dintre ele în mod critic, iar majoritatea victimelor sunt tineri.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un „portal” unește în timp real viața din New York și Dublin: „Este ceva ce nu vezi în fiecare zi”

Un om a murit iar altul a fost rănit după ce o mașină a fost izbită de trenul Budapesta - București

VIDEO. Un autobuz a căzut de pe un pod în Sankt Petersburg. Trei persoane au murit, iar alte șase au fost rănite

Orașul cu cei mai mulți bogați din lume. 1 din 24 de locuitori este milionar

Partenerii noștri