Live

Un congresman american crede că sunt şanse foarte mari ca SUA să aibă un conflict militar cu China

Data publicării:
SUA şi Japonia au intensificat exerciţiile militare în apropiere de Taiwan, în ultima vreme, pentru a descuraja China. Foto: Profimedia Images

Noul preşedinte al Comisiei pentru Politică Externă din Camera Reprezentanţilor din SUA, Mike McCaul, crede că şansele de a avea un conflict militar cu China din cauza Taiwanului "sunt foarte mari", declaraţiile sale întărind opiniile exprimate anterior de un general american, informează Agerpres.

Într-un memoriu datat 1 februarie, dar publicat vineri, generalul Mike Minihan, care conduce Comandamentul pentru mobilitate aeriană, a declarat că: "Instinctul meu îmi spune că ne vom lupta în 2025".

Opiniile generalului nu reprezintă opinia oficială a Pentagonul, dar demonstrează îngrijorarea care există la cele mai înalte niveluri ale armatei americane cu privire la o posibilă încercare a Chinei de a-şi exercita controlul asupra Taiwanului, insulă despre care Beijingul pretinde că este o provincie ce îi aparţine.

Statele Unite şi Taiwanul vor organiza alegeri prezidenţiale în 2024, creând, potenţial, o oportunitate pentru China de a întreprinde acţiuni militare, a scris Minihan.

Referindu-se la această declaraţie, congresmanul Mike McCaul a spus: "Sper că greşeşte... Cred că are dreptate, totuşi".

În opinia lui McCaul, dacă regimul de la Beijing nu reuşeşte să preia controlul asupra Taiwanului fără vărsare de sânge, atunci "vor lua în considerare o invazie militară, după părerea mea. Trebuie să fim pregătiţi pentru asta".

El a acuzat administraţia democrată a preşedintelui Joe Biden că dă dovadă de slăbiciune după retragerea prost gestionată din Afganistan, ceea ce ar putea face mai probabil un război cu China.

"Şansele sunt foarte mari să putem vedea un conflict cu Taiwan şi China şi Indo Pacificul", a spus McCaul.

Casa Albă a refuzat să comenteze declaraţiile lui McCaul.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat, la începutul acestei luni, că se îndoieşte serios că intensificarea activităţilor militare chineze în apropierea Strâmtorii Taiwan ar fi semnul unei invazii iminente din partea regimului de la Beijing.

Un oficial al Pentagonului a declarat sâmbătă, referitor la aprecierile generalului Mike Minihan, că acestea "nu sunt reprezentative pentru punctul de vedere al Departamentului referitor la China".

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident

Blinken: Un atac israelian asupra orașului Rafah ar provoca pagube „dincolo de ceea ce este acceptabil”

Zaharova acuză NATO că se pregătește „serios” pentru un război cu Rusia: „Să recunoaștem asta”

SUA au testat un avion autonom, cu inteligență artificială. În unele scenarii, s-a descurcat mai bine decât avioanele cu piloți umani

Partenerii noștri