Live

Un parlamentar britanic a ajuns în arest după ce a fost acuzat că și-a violat asistenta în repetate rânduri

Data publicării:
Foto: GettyImages

Un fost ministru conservator şi actual membru al Camerei Comunelor din Regatul Unit a fost arestat pentru că ar fi violat, agresat sexual şi intimidat o fostă asistentă parlamentară, conform Agerpres.

Postul public BBC a preluat ştirea şi a adăugat că politicianul conservator, care nu poate fi identificat din motive legale, a fost interogat de poliţie şi eliberat pe cauţiune. Poliţia Metropolitană a explicat într-un comunicat că a lansat o anchetă privind „patru incidente separate” care „ar fi avut loc” între iulie 2019 şi ianuarie 2020, după ce a primit o plângere vineri 31 iulie.

„Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost arestat sâmbătă, 1 august, sub suspiciunea de viol. El a fost eliberat pe cauţiune până va reveni (în custodia poliţiei) la o dată de la jumătatea lunii august”, se arată în comunicat, conform căruia presupusele infracţiuni au avut loc la adrese din cartierele londoneze Westminster (unde se află Parlamentul britanic), Lambeth şi Hackney.

„Luăm aceste afirmaţii foarte în serios. Având în vedere că această problemă este acum în mâinile Poliţiei, ar fi inadecvat ca noi să comentăm mai mult”, a spus un purtător de cuvânt al Partidului Conservator.

Presa britanică indică faptul că reclamanta susţine că fostul ministru a atacat-o, a forţat-o să facă sex şi a lăsat-o atât de traumatizată încât a trebuit să fie internată la un spital. Se presupune că abuzul s-a produs în timp ce cei doi se aflau într-o relaţie, potrivit presei. Partidul Conservator al premierului Boris Johnson a publicat, la rândul său, un comunicat în care spune că afirmaţiile sunt „extrem de grave”.

Agenţia de ştiri britanică Press Association (PA) a relatat că un responsabil al conservatorilor din Camera Comunelor, Mark Spencer, ştia de „amploarea” acuzaţiilor şi că a ajuns să vorbească despre această chestiune cu presupusa victimă, dar nu a făcut nimic în acest sens.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atașatul militar rus din Regatul Unit va fi expulzat. Noi restricții vor fi impuse asupra diplomaților ruși aflați în țară

„Șanse reale pentru un leac”. Primele vaccinuri împotriva cancerului sunt testate la Londra

Un tablou celebru în valoare de 2 milioane de euro, furat de la o galerie de artă din Marea Britanie, a fost găsit în România

Marea Britanie vrea să interzică vânzarea țigărilor către orice persoană născută după 2009

Partenerii noștri