Live

Video&Foto Un pui de tigru "pierdut" pe străzile din Houston a fost găsit de polițiști

Data publicării:
Tigrul a fost găsit de polițiștii din Houston, Foto: Twitter/City of Houston

Un tigru bengalez dispărut de mai bine de o săptămână, după ce a evadat din captivitate, fost găsit pe străzile din Houston. Tigrul, pe nume India, care are 9 luni și cântăreşte 80 de kilograme, va fi dus la un sanctuar pentru animale din Statele Unite, relatează BBC.

Potrivit sursei citate, Poliţia din Houston a făcut public pe internet un clip în care tigrul stă liniștit ca să poată fi mângâiat. Imaginile au fost vizualizate de zeci de mii de oameni. 

Ron Borza, comandantul de poliţie din Houston, a povestit cum a decurs operațiunea. 

"A fost găsit în partea de vest a orașului. Tigrul pare să aibă o stare foarte bună de sănătate. Am lăsat-o pe Gia (proprietara animalului) să vină împreună cu noi pentru că era, evident, agitat. Gia l-a hrănit în timp ce noi stăteam lângă şi-l mângâiam. Animalului îi place atenţia”, a explicat polițistul.

Nu este clar unde a fost animalul în ultima săptămână, însă comandantul poliției din Houston a precizat că nu este exclus ca animalul să fi umblat pe lângă gospodăriile localnicilor.

"Sub nicio formă nu ar trebui să vă apropiați de un astfel de animal. Tigrul respectiv are doar nouă luni și cântărește deja 80 de kilograme, Din fericire pentru noi, este foarte blând și va merge mâine la un sanctuar unde, sperăm, își va trăi restul vieții într-un mediu foarte sigur", a mai spus Ron Borza.

Tigrul va avea la dispoziție la sanctuarul pentru animale ținute în captivitate propria incintă cu o zonă împădurită.

Potrivit BBC, care citează Organizația "World Wildlife Fund", în Statele Unite se estimează că sunt 5.000 de tigri în captivitate.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Un avion cu 166 de oameni la bord a ieșit de pe pista aeroportului din Houston

NASA caută patru voluntari pentru o simulare de un an a vieţii pe Marte

De ce sute de americani au venit să-și predea armele de foc poliției

Bilanţul busculadei de la Astroworld a ajuns la 10 morţi, după ce un băiat de 9 ani a murit

Partenerii noștri