Live

Video Un spion expulzat din România a fost prezent în public la discursul lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
Spion expulzat din România, în publicul lui Putin. Foto: SRI

În timp ce președintele rus Vladimir Putin își ținea marți discursul în fața națiunii, un personaj aflat în primele rânduri atrăgea atenția. Bratislav Jikovici, un cetățean sârb, declarat indezirabil în 2017 în România și expulzat după ce a fost prins că spiona pe litoralul românesc pentru Rusia, a fost surprins în publicul lui Putin.

Bratislav Jikovici fotografia radare militare pe coasta Mării Negre pentru a transmite Rusiei reperele GPS ale acestora. Potrivit SRI, el era extrem de interesat și de baza militară de la Mihail Kogălniceanu și venise deja de 4 ori în România, prin Bulgaria sau prin Ucraina.

De asemenea, el a organizat un detașament paramilitar ultranaționalist și l-a dus în Crimeea în 2014. Mai mult, sârbul a mers voluntar să lupte în Donbas, înainte ca Putin să declanșeze invazia la scară largă. În Ucraina, acesta a fost anchetat pentru că ar fi atacat forțele ucrainene în Donețk și Lugansk de partea separatiștilor pro-ruși, ca parte a unei organizații de extremă dreaptă internaționale.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rușii susțin că au lovit Comandamentul de Sud al armatei ucrainene

Slovacia condusă de pro-rusul Fico îi oferă protecție unui propagandist al Rusiei, fugar din Cehia

O grădină zoologică a trimis păuni militarilor ruși din Ucraina, dar totul s-a transformat într-un val de insulte la adresa lui Putin

Ce va face Trump dacă ajunge iar la Casa Albă. Acesta și-a publicat ideile în revista Time: „De ce ar trebui noi să apărăm pe oricine?”

Partenerii noștri