Live

Ungaria nu va sprijini sancţiuni care sunt împotriva intereselor ei. Ministrul ungar de externe: Nu vom accepta niciun fel de şantaj

Data publicării:
Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei. Foto: Profimedia Images

Guvernul maghiar nu va sprijini propunerile de sancţiuni care sunt contrare intereselor naţionale ale Ungariei, astfel că nu va susține nici introducerea, la nivelul UE, a unei plafonări a preţurilor la gaze, lucru care pentru moment a şi dispărut de pe ordinea de zi, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto. El a mai precizat și că Budapesta se va opune sancțiunilor europene care ar afecta extinderea centralei nucleare de la Paks, pe care Ungaria o realizează în colaborare cu Rusia.

La conferinţa de presă care a urmat şedinţei extraordinare a consiliului energetic al UE, şeful diplomaţiei ungare a spus că a fost aprobat noul pachet de recomandări al Comisiei Europene, format din patru elemente, acum, când „suntem în toiul a ceea ce este, poate, cea mai gravă criză de aprovizionare cu energie din toate timpurile”, scrie publicația Hirado.

„Acest pachet nu este potrivit pentru a aduce o soluţie la actuala criză a aprovizionării cu energie din Europa. În orice caz, este posibil să nici nu cauzeze daune, deşi nici de ajutor nu va fi, absolut deloc”, a declarat Peter Szijjarto.

Şeful diplomaţiei ungare a salutat faptul că măsurile nu includ o plafonare a preţurilor la gaze, întrucât asta ar face, practic, imposibilă aprovizionarea Ungariei.

„Toată lumea ştie, pentru că ruşii au spus-o foarte clar: dacă Uniunea Europeană introduce o plafonare de preţ, Rusia va opri complet livrările de gaze către Europa”, a subliniat ministrul.

În acelaşi timp, Péter Szijjártó a calificat propunerea ca fiind ipocrită, din moment ce în opinia sa este evident că nu este vorba de o decizie economică, ci de una politică, adică, de fapt, de o măsură de sancţionare, pentru adoptarea căreia ar fi nevoie de unanimitate din partea statelor membre.

Ministrul a spus că plafonarea preţurilor este propusă de către cei care nu sunt afectaţi în niciun fel de problemă şi, prin urmare, le-a cerut acestora „să nu facă pe eroii în detrimentul nostru”. Potrivit lui Szijjártó, pentru moment, statele membre s-au impus în faţa Comisiei Europene, dar „să nu fim naivi şi să avem iluzia că această problemă nu va mai apărea”.

Ministrul a declarat, totodată, că noul pachet de sancţiuni UE planificat conţine mai multe propuneri care ar putea cauza probleme în timpul extinderii centralei nucleare de la Paks, astfel că pe acestea Ungaria le respinge ferm.

„Nu suntem dispuşi să acceptăm niciun fel de şantaj, în privinţa sancţiunilor vom lua exclusiv decizii care să fie în interesul naţional maghiar”, a precizat Péter Szijjártó.

Președinta Ungariei: Sancţiunile trebuie să creeze dificultăţi agresorului rus, nu economiei europene

Sancțiunile europene trebuie să creeze dificultăţi economice serioase agresorului rus şi nu economiei europene, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bratislava, preşedintele ungar Katalin Novak, după ce a avut o întâlnire cu preşedintele slovac Zuzana Caputova.

„Poziţia noastră a fost fermă încă din primul moment: condamnăm agresiunea Rusiei, atacarea Ucrainei şi susţinem integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei”, a subliniat şeful de stat ungar, potrivit Hirado.

Efectele sancţiunilor de până acum şi ale celor prevăzute trebuie reconsiderate, a mai spus ea, adăugând că îi va propune şi premierului slovac Eduard Heger, în cadrul întâlnirii lor de vineri, să susţină pachete de sancţiuni care să creeze dificultăţi economice serioase agresorului rus, nu economiei europene.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Josep Borrell avertizează că Rusia e o amenințare existențială pentru Europa: „Dacă va avea succes, Putin nu se va opri în Ucraina”

Ministrul Apărării de la Roma critică afirmațiile lui Macron privind trupe în Ucraina: La un conflict, Italia ar avea de pierdut

Rusia susține iar că a doborât rachete americane de tip ATACMS deasupra Crimeei ocupate

Incendii uriașe în Harkov, unde rușii au atacat cu drone Shahed. Patru civili au fost răniți în bombardamente

Partenerii noștri