Live

Val de revoltă în Italia după ce un judecător a decis că pipăitul în zone intime nu e hărțuire sexuală dacă durează până în 10 secunde

Data actualizării: Data publicării:
Seria de clipuri „palpata breve” a fost începută de actorul Paolo Camilli, iar alte celebrități italiene i-au urmat exemplul și a postat pe rețelele sociale diverse clipuri-manifest FOTO: Instagram

Un judecător din Italia a decis că pipăitul, chiar și dacă este vorba de zone intime, nu este o infracțiune dacă durează mai puțin de 10 secunde.

Decizia a fost luată în această săptămână, în urma unui incident care a avut loc în aprilie 2022. Atunci, o elevă de 17 ani de la un liceu din Roma a fost pipăită de un angajat al școlii, Antonio Avola, în vârstă de 66 de ani, îngrijitor, potrivit BBC News.

Tânăra, care acum are 18 ani, identificată doar cu premumele Laura, urca niște trepte spre clasă când a avut loc incidentul. Ea și-a simțit pantalonii trași în jos, apoi a fost atinsă pe fese și în același timp o mână trăgea de lenjeria ei intimă.

Când s-a uitat în spate l-a văzut pe Avola, care i-a spus: „Iubire, să știi că am glumit”.

Însă fata a anunțat poliția.

Avola a recunoscut ulterior că a atins-o pe elevă fără consimțământul acesteia, dar a spus că a fost o glumă. Pipăitul a durat între cinci și 10 secunde, potrivit Corriere Della Sera, care a avut acces la informații judiciare.

Un procuror din Roma a cerut pentru Avola o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală, dar acesta a fost găsit nevinovat, pentru că un judecător a decis că pipăitul „nu constituie o infracțiune” dacă durează mai puțin de 10 secunde.

Decizia controversată a stârnit un mare scandal în Italia, iar expresia „palpata breve” – pipăială scurtă – a intrat în trending pe TikTok și Instagram, italienii filmându-se în timp ce simulează atingerea părților intime timp de 10 secunde.

Seria de clipuri „palpata breve” a fost începută de actorul Paolo Camilli, iar alte celebrități italiene i-au urmat exemplul și a postat pe rețelele sociale diverse clipuri-manifest.

Laura speră ca procurorii să facă recurs la hotărâre, menționând că decizia a înfuriat-o și a făcut-o să se simtă trădată. De asemenea, ea a mai spus pentru Corriere că se teme că decizia le va face pe alte victime ale hărțuirii sexuale să evite să meargă la poliție. „După această decizie, dacă o fată este pipăită, se va gândi că nu merită să reclame fapta”, a spus ea.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un mini-submarin construit de traficanți ca să transporte drogurile în alte țări a fost descoperit în Italia. Cum au fost prinși

Românii din străinătate vor avea la dispoziţie 915 secţii de votare pentru alegerile din 9 iunie. Cum vor fi organizate

Mafia italiană nu-și mai murdăreşte mâinile cu sânge. „Ar fi fost o prostie să credem că nu vor profita de un aflux uriaş de bani”

Oamenii se pot căsători complet dezbrăcați pe o plajă din Sardinia. Primarul a avut ideea și spune că motivele sunt serioase

Partenerii noștri