Live

Vladimir Putin l-a desemnat prim-ministru pe şeful Fiscului rusesc

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: kremlin.ru

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a propus miercuri seară pe Mihail Mişustin, în prezent director al Serviciului Fiscal Federal, pentru postul de prim-ministru.

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a desemnat miercuri ca nou premier pe directorul fiscului, Mihail Mişustin, relativ necunoscut marelui public, au anunţat agenţiile ruse de presă, citând Kremlinul, transmit AFP şi dpa, citate de Agerpres.

Numirea, care a fost remisă spre aprobare legislativului, a survenit la scurt timp după anunţul-surpriză venit de la Moscova privind demisia premierului Dmitri Medvedev, imediat după discursul preşedintelui rus în care au fost anunţate o serie de importante reforme constituţionale.

Principala măsură anunţată de Putin în acest sens vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i-se prerogativa alegerii şefului guvernului pe care preşedintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de şeful statului.

Între numele vehiculate anterior pentru succesiunea lui Medvedev se numărau Serghei Sobianin, primarul Moscovei, Maksim Oreşkin, ministrul economiei, sau Aleksandr Novak, ministrul energiei

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Josep Borrell avertizează că Rusia e o amenințare existențială pentru Europa: „Dacă va avea succes, Putin nu se va opri în Ucraina”

Rusia pregătește un plan în trei pași pentru a destabiliza Ucraina. General ucrainean: Căderea Ceasiv Iar este o chestiune de timp

Ce spun serviciile secrete americane despre Putin: „Este cuprins de o frică paranoică”

Putin vrea să îl pedepsească pe Șoigu și s-a întâlnit la Moscova cu cel care a vrut mereu să-i ia locul ministrului

Partenerii noștri