Live

Mamă a 9 copii, amendată de instanță pentru abuz de încredere. Femeia a furat electrocasnice și lenjerii din locuințele închiriate

Data actualizării: Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

O chiriașă din Cluj, mamă a 9 copii, a fost condamnată de instanță pentru abuz de încredere. Femeia ar fi închiriat succesiv două apartamente în Florești, iar la plecare a luat cu ea și frigiderul, aspiratorul, aragazul, dar și vesela și lenjeriile de pat găsite în locuințe. Proprietarii s-au adresat instanței, care i-a aplicat femeii o amendă penală pentru abuz de încredere în valoare de 4.000 de lei. Totodată, magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca au dispus și despăgubiri pentru cei doi proprietari în valoare totală de 5.000 de lei, scrie monitorulcj.ro

Pe 29 august 2019, femeia se mutase în chirie într-un apartament din Florești, județul Cluj. După nici 2 luni, proprietarul imobilului se adresa poliției.

„La data de 19.10.2018, organele de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au fost sesizate de către persoana vătămată cu privire la faptul că la data de 15.10.2018 a constatat că din apartamentul al cărui proprietar este, situat în localitatea Floresti, locatarul i-a sustras mai multe bunuri şi obiecte din imobil: aragaz, aspirator, perdele, 2 perne, 2 pături, 2 lenjerii de pat, veselă, cauzându-i un prejudiciu de 2.000 lei ”, se arată în actele depuse la dosar.

Cinci luni mai târziu, pe 15 martie 2019, femeia a închiriat un al doilea apartament, tot în Florești, cu 180 euro/lună și contract pe un an. I-a spus proprietarului că va locui acolo împreună cu soțul, plecat la acel moment la munca în Ungaria, și cei doi copii. După nici 2 luni, proprietarul imobilului a fost anunțat că serviciile de internet și cablu TV urmează să fie deconectate ca urmare a neplății facturilor. Așa a aflat că, de fapt, chiriașa plecase, cu tot cu frigiderul din apartament.

„Cu privire la cel de-al doilea act material , instanţa reţine că în data de 15.03.2019 numitul i-a închiriat prin contract, inculpatei , apartamentul personal pe o durată de 12 luni, preţul chiriei fiind stabilit la suma de 180 euro lunar. Persoana vătămată a precizat că, la data de 06.05.2019, a fost apelat de către compania care furnizează cablul TV şi internet la imobilul cu adresa de mai sus, aceştia comunicându-i proprietarului că urmează să deconecteze serviciile arătate întrucât nu s-a achitat contravaloarea acestora. Pentru aceste motive, persoana vătămată a încercat de nenumărate ori să o contacteze pe numita ( care i-a învederat că va locui în apartament împreună cu cei doi copii şi cu soţul ei, care la acel moment era plecat la muncă în Ungaria), însă nu a reuşit acest lucru. Faţă de aceste aspecte, la data de 12.05.2019 s-a deplasat la apartamentul sus-menţionat împreună cu martorul Hanting constatând că a plecat din imobil, iar din interiorul acestuia lipsea frigiderul”, se arată în decizia Judecătoriei Cluj-Napoca. 

Totodată, mai multe bunuri din apartament erau distruse și degratate, scriu jurnaliștii de la monitorulcj.ro.

În urma procesului, femeia s-a ales cu o amendă penală pentru abuz de încredere, în valoare de 4.000 de lei. În plus, pentru bunurile furate, aceasta va trebui să plătească despăgubiri de 2.000, respectiv 3.000 de lei celor doi proprietari. Decizia Judecătoriei Cluj-Napoca poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.  

 

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fost fotbalist de la FCSB, întreținut de mama sa: ”Sumele de bani dăruite de mine, principala sursă de venit a familiei lui”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Control ITM la Arena Națională: peste 600 de angajați munceau ilegal. Amenda primită

O fată de 13 ani a sunat la 112 și a mințit că a fost răpită după ce a pierdut o provocare online. 100 de oameni au căutat-o ore în șir

Lufthansa, amendată cu o sumă record de SUA, după ce a interzis accesul unor evrei la un zbor din 2022, din cauza lipsei măștilor

Liderul Opoziției din Parlamentul ungar, amendat cu 35.000 de euro de președintele Parlamentului. Care este motivul

Partenerii noștri