Live

Mamă și fiu, arși de vii în propria casă. Un scaun cu rotile electric, primit cadou, le-a adus sfârșitul

Data publicării:
Sursa: Profimedia Images

Sfârșit tragic pentru o familie din Bihor. O femeie și fiul ei au murit arși de vii, în noaptea de marți spre miercuri, după ce casa în care locuiau a fost curprinsă de flăcări. Focul, cred pompierii, ar fi pornit de la un scaun cu rotile electric, lăsat la încărcat peste noapte. În incendiu și-a pierdut viața și câinele familiei, scrie sursadevest.ro.

Incendiul din localitatea Voivozi a fost anunțat la 112 în jurul orei 6:00, de un nepot de-al femeii. Când au ajuns pompierii la intervenție, întreaga casă era cuprinsă de flăcări.

Femeia de 65 de ani şi fiul ei  au fost găsiţi de fără suflare în holul locuinţei, semn că au încercat să fugă din calea focului, dar nu au reuşit. Bărbatul de 44 de ani avea un handicap locomotor și de curând primise în dar un cărucior electric. Drumul spre ieșire ar fi fost blocat chiar de fotoliul rulant al bărbatului, care era la încărcat şi de la care a pornit vâlvătaia.

"În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de acumulatorul scaunului electric cu rotile, lăsat sub tensiune, nesupravegheat", a transmis ISU Bihor.

In incendiu a murit și câinele familiei, care nu a reușit să fugă din calea flăcările.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițistă de frontieră din Bihor, cercetată pentru că a folosit arma ca să prindă 8 migranți. Sindicatul Europol îi ia apărarea

Incendiu la un bloc din Constanța. Nouă oameni au fost evacuați, o femeie s-a intoxicat cu fum

Amendă uriașă pentru un bărbat din Bihor, care a abandonat, într-o pungă, 7 pui de câine

Trei femei din comunitatea LGBT au murit după ce un bărbat le-a incendiat locuința din Buenos Aires unde se aflau

Partenerii noștri