Amendă uriașă pentru un bărbat din Bihor, care a abandonat, într-o pungă, 7 pui de câine

Data publicării:
pui de caine tinuti in brate
Bărbatul, ar fi pus cei 7 pui de câine într-o plasă și a încercat să scape de ei. Fotografie cu caracter ilustrativ. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un bărbat din Bihor, care a abandonat 7 pui de câine în fața unei case din Paleu, a primit o amendă record. Individul aruncase plasa cu animalele dintr-o mașină și a crezut că își va pierde urma. A fost găsit, însă, câteva zile mai târziu și amendat cu 17.000 de lei, atât pentru abandonarea puilor, cât și pentru că nu o sterilizase pe mama acestora, scrie eBihoreanul.

Incidentul a avut loc pe raza localității Paleu, județul Bihor, la începutul lunii. Bărbatul, scrie sursa citată, ar fi pus cei 7 pui de câine într-o plasă și a încercat să scape de ei. I-a aruncat direct din mașină în fața unei case și și-a văzut de drum.

Un localnic a găsit animalele și a sunat la 112. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bihor au preluat cazul și au constatat că puii de câine erau recent născuți. "Căţeii au fost preluaţi de poliţişti şi plasaţi într-un adăpost de profil", au transmis reprezentanții IPJ Bihor.

În paralel, polițiștii au pornit pe urmele proprietarului. În urma cercetărilor, oamenii legii au identificat atât autoturismul, cât și persoana care abandonase câinii. Este vorba despre un bărbat de 68 de ani, din aceeași localitate, în curtea căruia a fost găsită şi mama puilor abandonaţi, "un câine de rasă comună, femelă, nesterilizată, în faza de lactație" - transmit polițiștii.

Pentru fapta sa, bărbatul a fost sancționat cu 17.000 de lei: 12.000 de lei pentru abandonarea celor 7 pui de câine plus o amendă de 5.000 de lei, pentru nesterilizarea mamei acestora.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bihor atrag atenția că abandonul animalelor se pedepsește cu amendă de la 6.000 la 12.000 lei. Potrivit aceleiaşi legi, sterilizarea câinilor de rasă comună este o obligaţie, iar nerespectarea acesteia se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia din două țări: când poți primi bani din România și din străinătate și cum se calculează vechimea în...
Digi FM
Chec pufos cu dovleac și nucă. Rețeta simplă de toamnă, cu un ingredient care îl face moale și aromat
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte kilograme a luat Kelly Osbourne, după ce a slăbit drastic în ultimul an: „Am fost la pământ după moartea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”
Adevarul
Povestea lui Viorel Păunescu, de la spectacolele de cabaret din comunism la imperiul hotelier și conducerea...
Newsweek
Un pensionar a câștigat procesul cu Casa de Pensii. Anii lucrați în grupa a II-a trebuie recunoscuți
Digi FM
Schimbarea orei în octombrie 2026. Ce au descoperit cercetătorii despre efectele asupra somnului și sănătății
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard...
Digi Animal World
Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor
Film Now
John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...