Live

Video O mașină a ajuns în mijlocul unui lac din Constanța, după ce șoferul a uitat să tragă frâna de mână

Data publicării:
Sursa foto: captură video Youtube / Ziua de Constanța

Neatenția l-a costat mult pe un șofer din Constanța. Pentru că a omis să tragă frâna de mână a autoturismului, bărbatul s-a trezit, la propriu, că mașina lui plutește în mijlocul unui lac. Disperat, omul a sunat la 112 și a cerut ajutor. Un echipaj de pompieri a ajuns acolo, însă fără a interveni, scrie Ziua de Constanța.

Incidentul a avut loc joi dimineața, pe raza localității Corbu, din județul Constanța. Mașina, de culoare galbenă, a sfârșit în mijlocul lacului cel mai probabil peste noapte, după ce șoferul a uitat să tragă frâna de mână.

"Doamne, Doamne!", se aude o femeie pe fundalul înregistrării video.

"Ia uite, fată! Plouă și cu mașini. A dat o ploaie de a adus o mașină de pe câmp", se amuză ironic în filmare o altă localnică, privind de pe mal la mașina din lac.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea” al județului Constanța s-au deplasat la fața locului, dar nu au intervenit.

"A fost o deplasare fără intervenție”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea pentru sursa citată.

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv după un șir lung de infracțiuni, comise în nici două ore

Mai mulți români s-au trezit cu credite de mii de lei pe numele lor, după ce doi escroci le-au falsificat cărțile de identitate

Incendiu la un bloc din Constanța. Nouă oameni au fost evacuați, o femeie s-a intoxicat cu fum

Marcel Ciolacu, după ce şi-a început discursul la Constanţa cu "onorată instanţă": "E din ciclul gafelor care se mai fac"

Partenerii noștri