Live

Cercetătorii au observat o explozie cosmică neobişnuită, care a strălucit cât sute de miliarde de sori

Data publicării:
Foto: Profimedia

O explozie cosmică gigantică, rară şi impresionantă în același timp, care eclipsează cele mai multe supernove din Univers, a fost observată de cercetătorii de la Universitatea Queen's, Irlanda de Nord.

Noua şi neobişnuita explozie analizată de cercetători străluceşte cât sute de miliarde de sori, dar, în mod surprinzător, durează mai puţin de jumătate din durata unei supernove tipice.

Cercetătorii au identificat evenimentul folosind reţeaua Atlas de telescoape robotice, potrivit unui studiu publicat recent, scrie Agerpres, preluând dpa.

Telescoapele din Hawaii, Chile şi Africa de Sud scanează integral în fiecare noapte cerul în căutarea oricărui obiect care se deplasează sau îşi modifică strălucirea.

La câteva zile de la detectarea exploziei - denumită AT2022aedm -, cercetătorii au obţinut mai multe date cu ajutorul New Technology Telescope din Chile şi au descoperit că are un aspect diferit de orice supernovă cunoscută.

Datele ulterioare provenite de la observatoarele din diverse locuri din lume au arătat că explozia s-a estompat şi s-a răcit mult mai rapid decât era de aşteptat.

2 miliarde de ani-lumină distanță

Matt Nicholl, din cadrul catedrei de matematică şi fizică a Universităţii Queen's, a spus că echipa de cercetători a vânat cele mai puternice explozii cosmice timp de peste un deceniu, adăugând că aceasta „este una dintre cele mai strălucitoare pe care le-am văzut vreodată”.

„De obicei, în cazul unei supernove foarte luminoase, s-ar fi estompat poate la jumătate din strălucirea maximă pe parcursul unei luni. Într-un interval similar de timp, AT2022aedm s-a estompat la mai puţin de un procent din strălucirea maximă - pur şi simplu a dispărut”, a spus el.

Locul unde s-a produs explozia a fost de asemenea descris ca surprinzător.

„Datele pe care le deţinem arată că acest eveniment s-a petrecut într-o galaxie masivă, roşie, situată la o distanţă de două miliarde ani-lumină. Galaxiile acestea conţin miliarde de stele asemănătoare Soarelui, dar nu ar trebui să aibă nicio stea suficient de masivă care să devină supernovă”, a adăugat Shubham Srivastav, cercetător în cadrul Queen's.

Ce ar fi putut provoca explozia

Echipa a verificat datele arhivate şi a mai descoperit doar alte două evenimente cosmice cu un set similar de proprietăţi.

Acestea au fost descoperite cu ajutorul studiilor ROTSE şi ZTF, în 2009 şi 2020. Datele extinse obţinute în cazul AT2022aedm arată că acestea reprezintă un nou tip de evenimente cosmice.

„Am denumit această nouă clasă de surse 'Luminous Fast Coolers' ('Strălucire care se răceşte rapid') sau LFC. Parţial, pentru că sunt strălucitoare şi îşi pierd rapid strălucirea şi se răcesc. Parţial însă şi pentru că eu şi câţiva dintre ceilalţi cercetători suntem mari fani ai echipei de fotbal Liverpool. Este o coincidenţă simpatică în faptul că LFC-urile noastre preferă galaxiile roşii”.

Nicholl a spus că descoperirea deschide calea către cercetări suplimentare.

„Setul de date pe care l-am obţinut exclude posibilitatea să fie o altă supernova. Cea mai plauzibilă explicaţie pare să fie cea a unei găuri negre care a intrat în coliziune cu o stea”, a spus el.

„Dacă identificăm şi alte LFC, în special în Universul local, ar trebui să putem testa acest scenariu. Coliziunile sunt mai probabile în roiuri dense de stele, aşa că le putem căuta pe acestea la locurile exploziilor”.

Cercetarea a fost publicată în revista The Astrophysical Journal Letters.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Soția lui Cristi Tănase a spus totul: ”A strâns-o de gât! S-a repezit la mine”. De ce ar fi ”Dodel” extrem de violent

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Mâna lui Dumnezeu”, fotografiată în spațiu. Astronomii au surprins un fenomen cosmic greu de observat

Ce se întâmplă când cazi într-o gaură neagră? Simulare realizată de un supercomputer NASA

Cercetătorii au descoperit o gaură neagră atipică în Calea Lactee. Are o masă record de 33 de ori mai mare decât a Soarelui

Astronomii anunță un fenomen spectaculos: Explozia unei stele va putea fi văzută cu ochiul liber. Când are loc fenomenul

Partenerii noștri