Live

Fenomen astronomic spectaculos de Crăciun. „Luna Rece”, ultima lună plină din acest an, va lumina cerul timp de câteva nopți

Data publicării:
Luna Rece va lumina cerul timp de mai multe nopți. FOTO: Shutterstock

Un fenomen astronomic inedit va avea loc în aceste zile, de Crăciun: „Luna Rece”. Este vorba despre ultima lună plină din acest an, care va putea fi observată timp de mai multe nopți, transmite CNN.

Luna plină din decembrie a putut fi observată încă de duminică și va continua să lumineze cerul pentru câteva nopți.

Luna plină din decembrie este, de asemenea, cunoscută sub numele de „Luna Rece”, un termen inventat de nativii americani, în special de poporul Mohawk, cu referire la temperaturile mai reci asociate, de obicei, cu decembrie în emisfera nordică. 

Există și alte nume pentru ultima lună plină a anului: „Luna zăpezii”, „Luna producătoare de iarnă" și chiar „Luna când cerbul își varsă coarnele”: coarnele multor specii de cerbi încep să cadă în această perioadă, pe măsură ce sezonul de reproducere se apropie de sfârșit. 

Luna plină din această lună va fi și prima care va apărea de la solstițiul de iarnă, care a avut loc pe 22 decembrie și marchează cea mai scurtă zi a anului.

Și pentru că Luna plină Rece are loc atât de aproape de solstițiu, nopțile lungi ne vor oferi ocazia să o admirăm mai mult timp.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un fenomen astronomic rar ar putea rezolva unul dintre misterele de la Stonehenge: „Cred că ne va surprinde”

Când vor mai fi eclipse totale de Soare. Următoarea va avea loc în 2026 și va fi vizibilă în Europa

Ambasadorul României în SUA s-a întâlnit cu vicepreședinta Kamala Harris: I-am mulțumit pentru prietenia sa statornică pentru România

Temperaturi record de sărbători. După cel mai cald Crăciun din istorie, și Revelionul ar putea fi la fel. Anunțul ANM

Partenerii noștri