Live

Încărcător universal în UE. USB-C va deveni portul comun pentru toate telefoanele mobile, tabletele şi alte dispozitive mobile

Data actualizării: Data publicării:
UE a ajuns la un acord cu privire la încărcătorul universal pentru telefoanele mobile. Foto: Profimedia Images

Ţările membre UE şi parlamentarii europeni au ajuns, marţi, la un acord cu privire la introducerea, din 2024, a unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa."Până în toamna anului 2024, USB-C va deveni portul comun de încărcare pentru toate telefoanele mobile, tabletele şi alte dispozitive mobile în UE", se arată într-un comunicat al Parlamentului European, relatează Reuters.

În timp ce telefoanele iPhone se încarcă prin intermediul unui port de tip Lightning, dispozitivele de tip Android sunt alimentate pe baza unor conectori de tip USB-C.

"Până în toamna anului 2024, USB-C va deveni portul comun de încărcare pentru toate telefoanele mobile, tabletele şi alte dispozitive mobile în UE", se anunță parlamentarii europeni, care au respins astfel obiecţiile grupului american Apple, producătorul telefoanelor iPhone.

Până în 2024, grupul american Apple va trebui să schimbe conectorul telefoanelor iPhone vândute în Europa, în urma introducerii, în premieră mondială, a încărcătorului universal în UE, mai scrie Reuters, citată de Agerpres. Comisia Europeană consideră că folosirea încărcătorului universal în UE va uşura viaţa consumatorilor şi îi va ajuta să economisească bani.

Jumătate din încărcătoarele vândute cu telefoanele mobile în 2018 aveau conector USB micro-B, 29% conector USB-C şi 21% conector Lightning, conform unui studiu din 2019 al Executivului comunitar.

Thierry Breton, comisarul pentru Piaţa Internă, a apreciat că acordul va însemna pentru consumatori economii de aproximativ 250 milioane de euro.

"De asemenea va permite noilor tehnologii, cum ar fi încărcarea wireless, să apară şi să se dezvolte fără a lăsa ca inovarea să devină o sursă a fragmentării pieţei şi un inconvenient pentru consumatori", a declarat Breton.

Apple nu a răspuns solicitărilor de a comenta acordul.

Încărcător universal pentru telefoane mobile, tablete, laptopuri, dar şi dispozitive e-readers sau căşti auriculare

Şi laptopurile vor trebui să îndeplinească noile cerinţe în termen de 40 de luni de la intrarea în vigoare. Acordul vizează şi dispozitivele e-readers, căştile auriculare şi alte tehnologii, care vor afecta producătorii de dispozitive, cum ar fi Samsung şi Huawei.

Ideea care vizează armonizarea încărcătoarelor pentru telefoane, tablete şi alte dispozitive mobile, lansată în 2009 de Comisia Europeană, s-a lovit până acum de reticenţa industriei, chiar dacă varietatea de încărcătoare disponibile s-a redus considerabil în ultimii 10 ani. De la aproximativ 30 în 2009, în prezent au rămas doar trei: conectorul Micro USB, care de mult timp echipează majoritatea telefoanelor, USB-C, o conexiune mai recentă, şi Lightning, utilizată de Apple.

Grupul american Apple s-a opus în mod ferm oricărei reglementări europene, care ar "sufoca inovaţia în loc să o încurajeze şi ar afecta consumatorii din Europa şi economia în ansamblu".

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, despre candidatura lui Iohannis la NATO: „Nu are nicio șansă”

Putin încalcă din nou regulile internaționale. UE critică Moscova după ce a preluat controlul unor firme italiene şi germane

Politico: UE pune tunurile pe China în războiul subvențiilor. Beijingul amenință că va contraataca

UE a aprobat un nou pachet de ajutor umanitar pentru palestinienii din Fâșia Gaza 

Partenerii noștri