Live

Cod galben de furtuni puternice cu vijelii și grindină în mare parte din țară

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Două noi atenţionări cod galben de furtuni puternice au fost emise în urmă cu câteva momente. Mare parte din ţară este vizată de această alertă şi sunt anunţate ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Totodată, temperaturile vor fi extrem de ridicate.

Cea mai mare parte a ţării este vizată de o informare de instabilitate atmosferică accentuată, în vigoare până miercuri, la ora 23:00. 

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp.

La ora 23.00 iese din vigoare prima atenționare și intră cea de-a doua. Codul galben este valabil până miercuri ora 10.00 și presupune manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată. În cea mai mare parte a Moldovei, în nordul Munteniei precum și în Oltenia, vor mai fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și posibil grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25 l/mp și izolat 50 l/mp.

Prognoza specială pentru București

Vremea se menține călduroasă în București până joi, iar gradul de instabilitate atmosferică se va menține ridicat, cu temperaturi de 30 - 33 de grade. Pot să apară ploi, descărcări electrice, vânt și căderi de grindină.

Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, emisă marți de ANM, vremea se va menține călduroasă marți, iar disconfortul termic ridicat.

Temperatura maximă va fi în jur de 30 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade.

Începând cu orele amiezii, va crește probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv înnorări temporar accentuate, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și posibile căderi de grindină.

Miercuri și joi, vremea călduroasă va persista, iar gradul de instabilitate atmosferică se va menține ridicat.

Cu o probabilitate mai mare după-amiaza și seara vor fi perioade în care temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua aspect de vijelie și posibil căderi de grindină. Maximele termice vor fi de 30...32 de grade, iar minima de 18...19 grade, informează ANM.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pericol de inundații în mai multe județe din țară. Au fost emise avertizări cod galben de viituri

Vremea se încălzește, dar va și ploua în aproape toată țara. Prognoza meteo pentru perioada 6 - 19 mai

Ploi și lapoviță. De miercuri vremea se răcește brusc, vor fi cel mult 4 grade Celsius noaptea în unele zone

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în țară: Trei mașini au fost luate de ape în Prahova. Au fost trimise mesaje RO-Alert

Partenerii noștri