Live

Toate valurile de caniculă sunt intensificate de schimbările climatice provocate de om (studiu)

Data publicării:
Vreme la extreme în România. Foto: Guliver/GettyImages

Toate valurile de caniculă poartă deja amprenta măsurabilă şi caracteristică a încălzirii planetei noastre, au anunţat miercuri mai mulţi oameni de ştiinţă specializaţi în analizarea legăturilor dintre evenimentele meteo extreme şi schimbările climatice.

Încălzirea provocată de activităţile umane stimulează, de asemenea, frecvenţa şi intensitatea inundaţiilor în anumite regiuni ale lumii, precum şi apariţia unor episoade de secetă. În acest caz, însă, legătura dintre fenomene este mai puţin sistematică, potrivit unui document publicat miercuri şi prezentat ca un ghid pentru jurnalişti.

„Nu există niciun dubiu că schimbările climatice modifică regulile jocului în ceea ce priveşte valurile de caniculă”, a declarat Friederike Otto, cercetătoare la Imperial College din Londra şi coautoare a studiului, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Fiecare caniculă din lumea de astăzi este mai puternică şi are o probabilitate mai mare de a se produce din cauza schimbărilor climatice provocate de oameni”, au insistat cercetătoarea şi unul dintre colegii ei, Ben Clarke, cercetător la Universitatea Oxford.

Aşadar, „să nu fiţi prea prudenţi”, caniculele sunt „asociate cu încălzirea climei”, au declarat ei, adresându-se jurnaliştilor.

Legături măsurabile

Până de curând, oamenii de ştiinţă erau reticenţi în a asocia în mod oficial un eveniment meteorologic special cu schimbările climatice, însă ştiinţa atribuirii (o disciplină recentă - n.r.) a făcut progrese uriaşe în ultimii ani, permiţând identificarea şi cuantificarea responsabilităţii avute de încălzirea climatică în apariţia unui eveniment meteorologic, uneori în doar câteva zile.

De exemplu, Friederike Otto şi colegii ei de la World Weather Attribution au estimat că episodul de caniculă extremă care a lovit America de Nord în iunie 2021, cu un record de temperatură de 49,6 grade Celsius în Canada, ar fi fost „aproape imposibil” să se producă în absenţa încălzirii globale a climei.

Valul de căldură înregistrat în primăvara acestui an în India şi Pakistan este analizat în această perioadă, dar „ceea ce vedem acum va fi considerat ceva normal, sau chiar frig, într-o lume în care temperatura globală va creşte cu 2 grade Celsius sau cu 3 grade Celsius”, a comentat Friederike Otto.

Încălzirea globală nu este singura cauză a fenomenelor extreme

Deocamdată, clima de pe Terra s-a încălzit cu aproape 1,2 grade Celsius în raport cu era preindustrială.

Însă încălzirea climei nu este neapărat vinovată pentru toate evenimentele meteorologice extreme, altele decât valurile de caniculă. Experţii din acest domeniu insistă asupra necesităţii de a lua în calcul rolul jucat şi de alţi factori pentru a explica apariţia unor catastrofe (amenajări ale teritoriului, gestionarea apei etc.).

Iar, uneori, schimbările climatice nu au nicio vină. Astfel, experţii de la World Weather Attribution au estimat că încălzirea climei nu a jucat decât un rol minimal în apariţia secetei şi a foametei excepţionale care s-au produs în Madagascar din 2019 până în 2021: înmulţirea episoadelor de secetă pe această insulă este prevăzută de modelele climatologice începând de la o încălzire a climei terestre cu 2 grade Celsius.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Numărul morților după prăbușirea unei autostrăzi în China a crescut la 48

Țările G7 s-au angajat să-și închidă centralele pe cărbune până în 2035

48,2 grade Celsius, record de temperatură pentru luna aprilie în Myanmar

Peste 100 de tornade au devastat centrul Statelor Unite în ultimele trei zile. Cinci morți și zeci de răniți

Partenerii noștri