Live

Video. Zeci de drumuri, acoperișuri și poduri afectate de vremea extremă. Un cioban cu 200 de oi, blocat pe o insulă

Data publicării:
FOTO: IGSU

În toată ţara, zeci de dumuri, acoperişuri şi poduri au fost afectate. O viitură puternică a inundat zeci de case din judeţul Arad. Un bărbat a fost luat de ape în Vâlcea, iar grindina a distrus sute de hectare de culturi cu legume.

O ploaie de aproximativ 20 de minute a făcut ravagii în comuna Păuliş din judeţul Arad. Zeci de case au fost inundate după o viitură puternică.

Intervine detaşamentul de pompieri Arad cu două echipaje, opt subofiţeri, cu ajutorul motopompelor în localitatea Păuleşti pentru evacuarea apei şi a mâlului din gospodăriile afectate ”, declară George Pleşca, purtător de cuvânt ISU Arad.

Nici litoralul nu a fost ocolit de vremea rea. Aseară, în Vama Veche, a fost furtună puternică, iar oamenii de abia mai puteau înainta cu maşina pe străzile acoperite de grindină. Vântul puternic şi norii negri dădeau impresia că pe litoral e toamnă târzie, în niciun caz sezon turistic.

La Călimăneşti-Vâlcea a plouat cât pentru o lună întreaga, iar viitura a avut o asemenea forţă încât a luat cu ea un bărbat de aproape 60 de ani. În zonă a fost prăpăd.

A plouat foarte mult în ultimele două zile. Au fost mai multe zone afectate”, afirmă Marin Florian, prefect județul Vâlcea.

Puhoaiele au distrus şi structura de rezistenţă a unui pod din Vâlcea şi au înghiţit pur şi simplu o pune provizorie de pe drumul dintre Vaslui şi Bacău.

Ploaia cu gheaţă nu a contenit o jumătate de oră în Olt. La Pârşcoveni a făcut zob sute de hectare de culturi şi a tocat profitul fermierilor.

Problemele aduse de vremea extremă nu se opresc încă. Localnicii din Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi sunt sub cod cod portocaliu de ploi abundente, vijelii şi grindina până în această seară la ora 21. Alte 24 de judeţe sunt sub cod galben.

GSU anunţă că 31 de localităţi din 14 judeţe au fost afectate de ploile abundente, 56 de gospodării fiind inundate, iar traficul pe 7 tronsoane de drum şi de cale ferată a fost perturbat. La Adjud, un cioban şi turma sa au rămas blocaţi pe o insulă în mijlocul apelor Siretului. În Teleorman,la Vârtoapele, locomotiva unui tren a luat foc după ce a fost lovită de fulger, dar niciunul dintre cei 100 de pasageri nu a fost rănit. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în 11 localităţi din judeţele Iaşi, Bacău şi Vaslui, potrivi News.ro.

"În urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore, au fost înregistrate efecte la nivelul a 31 localităţi din 14 judeţe: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Dâmboviţa,Dolj, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Prahova, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.  Fenomenele meteo periculoase, manifestate prin averse, scurgeri de pe versanţi şi intensificări ale vântului, au condus la inundarea a 56 locuinţe, 30 anexe gospodăreşti, 10 beciuri şi subsoluri, 87 curţi. Totodată, au fost afectate 30 fântâni, 7 tronsoane de drum şi un tronson de cale ferată", anunţă IGSU, care precizează că pe timul acţiunilor de intervenţie nu au fost înregistrate victime şi nu s-au impus măsuri speciale de protecţie prin evacuare sau relocare a populaţiei.

Pompierii au acţionat cu tehnică specifică pentru evacuarea apei din gospodării, decolmatarea podeţelor afectate şi înlăturarea aluviunilor de pe carosabil sau a arborilor căzuţi din cauza vântului.

O situaţie de urgenţă deosebită a fost înregistrată în localitatea Adjud din judeţul Vrancea, unde  pompierii militari au acţionat pentru salvarea unui cioban cu 200 de animale rămase blocate pe o insulă în mijlocul râului Siret. Militarii au intervenit cu bărcile pentru preluarea animalelor, iar ulterior le-au transportat spre malul râului unde au fost evacuate în siguranţă.

Un alt eveniment important a avut loc în judeţul Teleorman, pe raza localităţii Vârtoapele, unde circulaţia feroviară a fost temporar blocată din cauza unui incendiu provocat de un fulger la locomotiva unui tren care transporta aproximativ 100 persoane. Evenimentul nu s-a soldat cu victime, iar circulaţia feroviară a fost reluată imediat după înlocuirea locomotivei.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost înregistrate întreruperi în 11 localităţi din judeţele Bacău, Iaşi şi Vaslui.

"Având în vedere prognozele hidro-meteorologice pentru perioada următoare, echipajele de pompieri salvatori sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţie din zonele care pot fi afectate. Situaţia la nivelul judeţelor aflate sub avertizări de vreme rea este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU", menţionează IGSU.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

50 de morți în Afganistan unde au fost inundații majore. Un elicopter s-a prăbușit în timp ce încerca să scoată cadavre dintr-un râu

Cum încearcă Apele Române să salveze Salina Praid, care a fost inundată. A fost deviat cursul unui râu

Valuri de căldură catastrofale și orașe scufundate: Cum va arăta lumea dacă vom depăși pragul climatic de 3 grade Celsius

Dezastru în Afganistan. 200 de oameni au fost uciși de inundații masive

Partenerii noștri