Live

Foto Oamenii de știință au descoperit o fosilă de balenă cu patru picioare. Animalul inițial terestru a evoluat către viața acvatică

Data actualizării: Data publicării:
Ilustrație a balenei cu patru picioare în apă și prada acesteia, un pește-fierăstrău. Foto: Profimedia

Oamenii de ştiinţă au anunţat, miercuri, că au descoperit în Egipt o fosilă cu vechimea de 43 de milioane de ani a unei specii necunoscute de balenă amfibie cu patru picioare. Fosila contribuie la înţelegerea tranziţiei acestor vieţuitoare de la mediul terestru la cel marin, informează Reuters.

Balena recent descoperită aparţine grupului numit Protocetidae de cetacee dispărute care au trăit în perioada de mijloc a tranziţiei de la zonele de uscat la mediul acvatic, a indicat o echipă de cercetători condusă de Egipt.

Grafic cu cetaceele din formațiunile marine ale Depresiunii Fayum din Egipt. Foto: Profimedia

Fosila a fost adusă la lumină din roci provenind din Eocenul mijlociu din depresiunea Faiyum, situată în Deşertul de Vest din Egipt - o zonă acoperită anterior de mare şi care a constituit o bogată sursă de descoperiri ce oferă indicii privind evoluţia balenelor. Fosila a fi studiată ulterior la Centrul de Paleontologie a Vertebratelor din cadrul Universităţii Mansoura (MUVP) din Egipt.

Noua specie de balenă, denumită Phiomicetus anubis, care avea o lungime estimată la aproximativ trei metri şi o masă corporală de circa 600 de kilograme, a fost probabil un prădător redutabil, au indicat cercetătorii.

Scheletul său parţial a dezvăluit faptul că este vorba despre cel mai timpuriu exemplar de balenă din grupul Protocetidae identificat în Africa, conform Agerpres.

"Phiomicetus anubis reprezintă o nouă specie cheie de balenă şi o descoperire deosebit de importantă pentru paleontologia egipteană şi africană", a spus Abdullah Gohar de la MUVP, autor principal al lucrării publicată în jurnalul ştiinţific Proceedings of the Royal Society B.

Numele genului căreia îi aparţine balena a fost inspirat de depresiunea Faiyum, iar numele speciei face referire la Anubis, vechiul zeu egiptean reprezentat cu cap de câine, asociat cu mumificarea şi viaţa de apoi.

În pofida descoperirilor fosilifere recente, imaginea de ansamblu privind evoluţia balenelor în Africa a continuat să fie învăluită în mister, au notat cercetătorii. Activitatea din regiune ar putea conduce la descoperirea unor noi detalii despre tranziţia evolutivă de la balene amfibii la vieţuitoare exclusiv acvatice.

Descoperirile efectuate în depresiunea Faiyum, unde se găsesc roci care acoperă o perioadă de aproximativ 12 milioane de ani, "variază de la balene semiacvatice asemănătoare crocodililor la balene uriaşe exclusiv acvatice", a precizat Mohamed Sameh de la Agenţia egipteană de mediu, coautor al studiului.

Noua balenă a suscitat întrebări cu privire la ecosistemele străvechi şi a îndreptat cercetarea către alte chestiuni, precum originea şi coexistenţa balenelor străvechi în Egipt, a notat Hesham Sellam, fondator al MUVP şi un coautor al cercetării.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

FOTO Chipul unei femei de Neanderthal care a trăit acum 75.000 de ani a fost recreat pe baza unui craniu

10 români au fost evacuați din Fâșia Gaza în ultimele două zile. Anunțul MAE

Procesul extrem de rar prin care au luat naștere plantele pe Pământ a fost recreat de oamenii de știință

O fetiță de 11 ani a găsit fosilele celei mai mari reptile marine care a existat vreodată. Creatura era lungă cât două autobuze

Partenerii noștri