Live

Șofer oprit de polițiști cu gloanțe în anvelope, în Ialomița. Mașina s-a răsturnat

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Un şofer de 35 de ani din Brăila, aflat la volanul unei maşini nu a oprit la semnalele poliţiştilor, iar oamenii legii au tras asupra anvelopelor autoturismului, acesta răsturnându-se în zona staţiei de taxare Hârşova, informează, luni, IPJ Ialomiţa.

În cursul nopţii de duminică spre luni, poliţiştii au efectuat semnalul de oprire al unui autoturism pe raza oraşului Ţăndărei, moment în care conducătorul auto a refuzat să oprească, continuându-şi deplasarea.

"În acest sens, s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, solicitându-i-se în repetate rânduri să oprească, poliţiştii fiind nevoiţi să folosească armamentul din dotare asupra anvelopelor întrucât era pusă în pericol siguranţa traficului rutier. În zona staţiei de taxare Hârşova acesta a forţat una din bariere, însă a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe câmp. În continuare şoferul a fost imobilizat, ulterior fiind condus la sediul poliţiei în vederea identificării", informează IPJ Ialomiţa, citată de Agerpres.

Din verificările efectuate poliţiştii au constatat că bărbatul în vârstă de 35 de ani, din municipiul Brăila, avea permisul de conducere suspendat.

Acesta a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomiţa, urmând ca, în cursul zile de luni să fie prezentat magistraţilor cu propuneri legale.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat și-a distrus mașina în fața polițiștilor, după ce a rămas fără talon: „O fac eu să nu fie bună”

400.000 de accidente anual în România - doar 10% ajung la poliție. Care sunt soluțiile specialiștilor

Un șofer a primit o amendă de 6600 de lei și a rămas fără permis 10 luni pentru haosul provocat în trafic fugind de poliție

Un șofer a băut și a consumat patru droguri diferite, apoi a plecat de la mare spre casă. A fost oprit de polițiști la Fetești

Partenerii noștri