Live

X-Man România | Cel mai dur triatlon din ţară s-a desfăşurat la Oradea

Data actualizării: Data publicării:

3800 de metri înot, 180 de km pe bicicletă şi 42 de kilometri în alergare. Este reţeta celui mai dur triatlon din România, care a avut loc sâmbătă la Oradea. Peste 300 de concurenţi din ţară şi străinătate s-au înscris la acest concurs de anduranţă, ajuns la a noua ediţie.

Startul X Man România 2018 s-a dat de pe malul lacului Săldăbagiu, de lângă Oradea. Concurenţii nu au avut nevoie de neopren, pentru că temperatura apei era de 25 de grade.

"Este cel mai important eveniment din triatlonul românesc, este campionatul naţional pe distanţă lungă. S-a dat startul la 7 dmineaţa pentru Ironman, care înseamnă 3800 m înot, 180 de km bicicletă şi 42,2 km maraton", a explicat Istvan Szokolszki, organizator X-Man România.

Pentru cei care nu au dorit să parcurgă întreaga distanţă, a existat şi varianta Half Ironman, cu distanţe înjumătăţite.

foto: Sandor Nyulas/ Digi24 Oradea

Un astfel de concurs presupune o pregătire fizică serioasă, dar şi un regim alimentar strict.

"Un asemenea concurs trebuie să aibă şi un aviz medical că sunt apţi. Se poate întâmpla orice. Poate să facă chiar un atac de cord", atrage atenţia Călin Gabor, medic SMURD.

După proba de înot, a urmat tura de bicicletă pe dealurile din jurul oraşului. Întrecerea s-a încheiat în Piaţa Unirii din Oradea, cu proba de alergare.

De bucurie că a terminat pe locul II, un concurent din Ungaria a făcut baie într-o fântână arteziană.

"A fost greu. Am venit pentru prima dată şi am luat locul II. E muncă serioasă în spate", spune Beles Hunor, locul II Half Ironman.

"Foarte frumos, Oradea un oraş superb. Concursul greu, nu prea sunt obişnuit cu astea scurte, e foarte intens şi rapid", susţine Dudu Andrei, locul III Half Ironman.

Aceasta a fost a noua ediţie a X-man România.

Citiți și:  Mihai Vigariu, noul om de fier al României

Reporter: Bogdan Băcilă
Operatori: Constantin Gheorghiţă, Sandor Nyulas

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Szijjarto: „Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul. Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace”

Românul Paul Georgescu a traversat strâmtoarea Cook din Noua Zeelandă, înotând o distanță de 29 de kilometri în 9 ore

O sportivă de 81 de ani din Cluj-Napoca a câștigat 4 medalii de aur la Campionatele Mondiale de Natație de la Doha

Recordul mondial al lui David Popovici la 100 m liber, doborât de Pan Zhanle. „Pot înota mai repede decât astăzi”, spune chinezul

Partenerii noștri