Live

Vladimir Putin a predat emirului Qatarului organizarea Cupei Mondiale din 2022

Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit, duminică, la Kremlin, cu emirul Qatarului, căruia i-a predat balonul Cupei Mondiale, pentru viitoarea gazdă a turneului din 2022.

În cadrul ceremoniei de la Kremlin, Putin i-a remis balonul oficialal CM preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, care l-a oferit emirului Qatarului, Şeicul Tamim bin Hamad al-Thani, scrie News.ro.

Putin a declarat că Rusia este foarte mândră de organizarea Cupei Mondiale şi că îşi va împărtăşi experienţa cu Qatarul.

Emirula declarat că pentru Qatar va fi greu să repete performanţa echipei Rusiei (sferturi de finală), deoarece este o ţară mică.

Ceremonia a avut loc înainte de finala Cupei Mondiale, programată la ora 18.00, pe stadionul Lujniki.

Mai mulţi şefi de stat vor asista la finala dintre naţionalele Franţei şi Croaţiei.

În tribuna oficială a stadionului Lujniki se vor afla, între alţii, preşedintele rus Vladimir Putin, cel francez, Emmanuel Macron, şi preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovici.

“La finală sunt aşteptaţi preşedintele Abhaziei, preşedintele Armeniei, preşedintele Belarusului, preşedinta Croaţiei, preşedintele Franţei, preşedintele Gabonului, premierul Ungariei, premierul Kîrgîstanului, preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Palestinei, emirul Qatarului, premierul republicii Sao Tome şi Principe, preşedintele Sudanului, preşedintele Osetiei de Sud”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Campionatul Mondial din 2022 va avea loc în perioada iernii, respectiv noiembrie-decembrie. Această decizie a fost luată din cauza faptului că în Qatar vara sunt mult peste 40 de grade Celsius, temperaturi greu de suportat pentru fotbaliști. Iarna temperaturile ajung până la 35 de grade.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sora lui Kim Jong Un neagă că Rusia și Coreea de Nord fac schimb de arme: „E cea mai absurdă teorie. Nu sunt de vânzare”

Primul politician transgender din Rusia a anunțat că revine la genul său inițial: „Am realizat că sunt bărbat în postul mare”

Ce părere au chinezii despre Vladimir Putin: „Mi s-a părut mereu foarte frumos”/ „Trebuie respectat”

Cum războiul din Ucraina a apropiat China și Rusia (CNN)

Partenerii noștri