Live

Maradona a fost înmormântat la Buenos Aires, în cripta familiei sale GALERIE FOTO

Data actualizării: Data publicării:
Trupul lui Diego Maradona a fost înmormântat la cimitirul Jardin Bella Vista cemetery din Buenos Aires, alături de părinții săi. Foto: Profimedia Images

Diego Armando Maradona a fost înmormântat joi seară, în cadrul unei ceremonii private, într-un cimitir din Buenos Aires. Ceremonia a avut loc la capătul unei zile în care zeci de mii de suporteri au trecut pe la căpătâiul lui, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Înghesuiala a fost atât de mare, încât la un moment dat s-a creat o busculadă, iar forțele de ordine au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene.

Dricul care a transportat sicriul acoperit cu drapelul argentinian a părăsit Palatul prezidenţial situat în centrul istoric al Buenos Aires-ului, îndreptându-se către cimitirul Jardin Bella Vista, unde Maradona a fost îngropat într-un cavou al familiei sale, scrie Agerpres, preluând AFP.

Numeroşi fani s-au aliniat de-a lungul traseului cortegiului funerar, pentru a-şi lua rămas bun de la idolul lor.

La ceremonia care a avut loc la cimitirul din capitala Argentinei au participat doar rudele şi prietenii apropiaţi ai starului argentinian.

Ad10s, Diego!

Diego Armando Maradona, poate cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac, pe care la suferit la domiciliul său din Tigre, la nord de Buenos Aires.

Fostul mijlocaş al echipelor FC Barcelona şi Napoli fusese spitalizat pe 2 noiembrie, pentru anemie şi deshidratare, în oraşul La Plata, situat la 60 km de Buenos Aires, unde antrena echipa locală. Analizele efectuate au relevat prezenţa unui hematom subdural, un cheag de sânge format la nivelul suprafeţei creierului. Din acest motiv, el a fost transferat la o clinică privată din Olivos, în apropiere de Buenos Aires, unde a fost operat în ziua următoare. El a fost externat pe 11 noiembrie.

În urma morţii lui Maradona, Preşedinţia argentiniană a decretat trei zile de doliu naţional.

Provenit din cartierele sărace din Buenos Aires, "El Pibe de oro" ("Băiatul de aur"), cum era supranumit Diego Maradona, va rămâne simbolul şi căpitanul necontestat al selecţionatei Argentinei, în tricoul căreia a evoluat timp de 17 ani (1977-1994) şi a marcat 50 de goluri în 115 meciuri, oferind ţării sale a doua Cupă Mondială din istorie, în 1986.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rămăşiţele superstarului Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

Răsturnare de situație în cazul morții lui Diego Maradona. Un nou raport ar putea schimba cursul anchetei

Mingea „Mâna lui Dumnezeu” este scoasă la licitație la un preț uriaș, chiar de arbitrul care a validat golul lui Maradona

Doctorii lui Maradona vor fi judecați pentru neglijență criminală și riscă până la 25 de ani de închisoare

Partenerii noștri