Live

Hyundai explică circumstanţele în care a murit pilotul Craig Breen, înaintea Raliului Croației

Data publicării:
Locul accidentului lui Craig Breen. Sursa foto: Profimedia Images

Constructorul sud-coreean Hyundai, angajat în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), a precizat, miercuri, circumstanţele morţii pilotului său irlandez Craig Breen săptămâna trecută, în cursul unor teste în Croaţia, eliminând ipoteza unei probleme mecanice, informează AFP.

"Atât cât am putut constata, niciun element al maşinii, pneuri sau echipament de securitate, nu a fost pus în cauză", a declarat directorul echipei, Cyril Abiteboul.

"Condiţiile rutiere erau alunecoase, maşina a alunecat pe şosea la o viteză relativ mică şi a intrat în contact cu un stalp de lemn dintr-un gard. Acesta a penetrat habitaclul prin fereastra şoferului", a mai explicat francezul, citat într-un comunicat.

Breen (33 ani) a decedat săptămâna trecută într-un accident produs în timpul unei curse de recunoaştere înaintea Raliului Croaţiei (20-23 aprilie). Copilotul său James Fulton a scăpat nevătămat din accident, scrie Agerpres.

Promotorul WRC şi Federaţia internaţională de automobilism (FIA) au decis să retragă numărul 42, pe care îl purta Breen, până la finalul sezonului 2023.

Breen, care urma să concureze doar la o parte din cursele WRC din acest sezon, a ocupat locul doi la Raliul Suediei, a doua cursă a anului, în luna februarie. El împărţea volanul celei de-a treia maşini Hyundai cu spaniolul Dani Sordo.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Plin de ciudați”. ”Cea mai frumoasă sportivă din România” a dezvăluit ce-a pățit, ani de zile la rândul, pe internet

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hyundai şi-a vândut cele două fabrici din Rusia unei companii locale

Un spectator aflat într-o zonă interzisă pe traseul raliului Câmpulung Muscel a fost lovit de o mașină și a murit. Cursa a fost anulată

Trucul pe care adolescenții de pe TikTok îl folosesc ca să fure mașini moderne îi alarmează pe producătorii auto

O filială a Hyundai din SUA este acuzată că a angajat copii să facă munci grele și periculoase. Unul dintre ei avea 12 ani

Partenerii noștri