Live

Accidentarea Mihaelei Buzărnescu. Ce a aflat un jurnalist de la New York Times

Data publicării:

Ben Rothenberg, jurnalist specializat pe tenis la New York Times, a scris pe reţelele de socializare că Mihaela Buzărnescu a suferit o entorsă la glezna dreaptă în meciul cu Elina Svitolina, din turul al doilea al Rogers Cup.

"La Montreal se vorbeşte că Buzărnescu a suferit o entorsă la gleznă. Mă bucur că nu e ceva mai serios după cât de brutal a fost acest moment", a precizat el.

Jucătoarea Mihaela Buzărnescu, locul 20 WTA, a abandonat, miercuri, în turul doi al turneului Rogers Cup, de la Montreal, după ce s-a accidentat în setul trei al meciului cu sportiva ucraineană Elina Svitolina, numărul 5 mondial. Românca a ţipat şi a plâns pe teren de durere.

După ce Svitolina câştigase primul set cu 6-3 şi în pierduse pe al doilea cu 6-7 (5), în setul al treilea, la scorul de 4-3 pentru sportiva ucraineană, Buzărnescu s-a prăbuşit pe teren, ţipând şi plângând de durere şi ţinându-se de glezna dreaptă. Primele care au intervenit au fost arbitra de scaun, care a încercat să o liniştească pe româncă, şi Svitolina, vizibil îngrijorată, care a adus gheaţă. După ce a primit timp de câteva minute îngrijiri pe teren şi piciorul i-a fost bandajat, Buzărnescu a fost scoasă din incintă pe un scaun cu rotile.

Abandonul Mihaelei Buzărnescu a survenit după două ore şi 20 de minute de joc.

Mihaela Buzărnescu urma să joace miercuri şi la dublu la Rogers Cup, alături de Monica Niculescu, împotriva perechii Shuko Aoyama/Ligia Marozava (Japonia/Belarus). Româncele s-au retras din aceatsă competiţie.

Sursa: news.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia vrea să confiște banii și proprietățile celor care răspândesc informații false despre armată

SUA oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informaţii despre finanţatorii Hamas

Legendele internetului: De ce răspândim informații despre care nu știm mare lucru și ce probleme putem provoca

Un ciclist care s-a accidentat în timpul unei curse și-a pus singur umărul la loc cu ajutorul bicicletei

Partenerii noștri