Live

Bunicul soţiei lui Djokovici a fost găsit legat de un stâlp după ce a fost răpit

Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Bunicul Jelenei Djokovici, soţia lui Novak Djokovici, a fost găsit legat de un stâlp, pe câmp, după ce a fost răpit din locuinţa sa şi jefuit de doi bărbaţi, relatează AP și News.ro.

Potrivit reprezentanţilor lui Djokovici, familia sportivului este şocată de ce i s-a întâmplat lui Miloslav Radisavljevici, în vârstă de 85 de ani.

Atacatorii au pătruns în locuinţa bătrânului, l-au răpit pe bărbat şi l-au dus pe câmp, la câţiva kilometri de casă.

Poliţia a anunţat, fără să precizeze numele lui Radisavljevici, că l-au găsit pe bărbat joi dimineaţa, legat de un stâlp, la Ljig, localitate aflată la aproximativ 50 de kilometri sud de Belgrad.

Bătrânul le-a spus poliţiştilor că cei doi atacatori, care purtau măşti, i-au furat aproximativ 220 de euro şi un telefon mobil. Poliţia a precizat că bărbatul nu avea răni vizibile.

Potrivit Blic, cei doi atacatori l-ar fi contactat pe fiul lui Radisavljevici şi ar fi cerut două milioane de euro răscumpărare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Olena Zelenska și Dmitro Kuleba, vizită oficială în Serbia la invitația Tamarei Vucic

Novak Djokovic a fost lovit în cap cu o sticlă în timp ce dădea autografe. Sportivul s-a prăbușit la pământ

Kosovo vrea în Consiliul Europei, dar nu este de acord cu condițiile de aderare

Xi Jinping a fost așteptat cu o horă sârbească pe aeroportul din Belgrad

Partenerii noștri