Live

John Isner, protagonistul încă unui meci-maraton

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Sud-africanul Kevin Anderson, locul 8 ATP, s-a calificat, vineri, în finala turneului de la Wimbledon, învingându-l în penultimul act pe americanul John Isner, locul 10 ATP, după un meci-maraton care a durat şase ore şi 36 de minute. Scorul confruntării a fost 7-6 (6), 6-7 (5), 6-7 (9), 6-4, 26-24. Setul decisiv a durat aproape trei ore, informează News.ro.

Foto: Guliver/Getty Images

Meciul Anderson – Isner a devenit astfel al doilea în topul celor mai lungi din istoria competiţiei şi turneelor ATP şi de grand slam şi cea mai lungă semifinală din istoria turneului de la Wimbledon.

În 2010, John Isner a fost protagonistul celui mai lung meci de tenis din istorie, tot la Wimbledon.

Cu statura sa impunătoare, de 2,08 metri, John Isner (33 de ani) este considerat unul dintre jucătorii cu cel mai bun serviciu. El rămâne oricum în istorie prin meciul cu totul ieșit din comun din 2010 de la Wimbledon, cel mai lung din istoria tenisului profesionist, când l-a învins pe Nicolas Mahut (care venea din calificări) după 11 ore și cinci minute de joc, desfășurat pe parcursul a trei zile. Isner a câștigat meciul cu 6–4, 3–6, 6–7, 7–6, 70–68 (!!!!). Setul final a fost, singur, mai lung decât meciul ce deținea până atunci recordul de durată. A avut 491 de minute (opt ore și 11 minute). Iar în timpul acestui meci epopeic, Isner a reușit 113 ași, stabilind un nou record. Mahut, la rândul său, a avut 103 ași, în condițiile în care recordul îi aparținea lui Ivo Kaslovici, cu „numai” 78 de ași. Să mai menționăm că această partidă istorică avea loc în primul tur de la Wimbledon, iar Isner era atunci locul 23 ATP.

Iar doi ani mai târziu, în runda a doua de la Roland Garros, tot Isner a jucat cinci ore și 41 de minute, pe atunci al zecelea cel mai lung meci de tenis la simplu. 

John Isner a câștigat anul acesta Miami Open.

Cel care l-a eliminat acum la Londra, Kevin Anderson (32 de ani), îl va întâlni în finala de la Wimbledon 2018, pe câştigătorul meciului dintre sârbul Novak Djokovici, locul 21 ATP, şi liderul mondial, spaniolul Rafael Nadal.

Pentru Kevin Anderson este prima finală la Wimbledon, a doua de grand slam, după cea pierdută în 2017 la US Open.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Roger Federer, la al 101-lea trofeu. A câștigat Miami Open 2019

Turneul Campionilor 2018. Alexander Zverev-Novak Djokovic, finala unor recorduri egalate

Topul WTA. Urcare spectaculoasă de 153 de poziții pentru Serena Williams. Simona Halep rămâne lider

Novak Djokovic, campion la Wimbledon 2018. CTP: S-a luptat în primul rând cu sine

Partenerii noștri